PRIMĂRIA RÂMNICULUI ANUNȚĂ SFÂRȘITUL crizei gunoaielor. Consilierii au votat majorarea tarifelor


Așa după cum v-am informat în ediția tipărită de luni a cotidianului nostru, consilierii locali ai Râmnicului au fost convocați pe 16 mai 2022, de la ora 09.00, la o ședință extraordinară cu șapte puncte, în care cel mai important subiect al dezbaterilor viza majorarea tarifelor pe care râmnicenii le vor plăti pentru colectarea deșeurilor menajere. Altfel spus, cum cunoaște aproape toată lumea, Romprest a solicitat majorarea tarifului/abonat/lună de la 13 lei șa 15 lei, în caz contrar urmând să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână: Râmnicul va avea mormane de gunoaie lângă punctele de colectare.
Consilierii au votat, în majoritate, această crește a tarifului, iar primarul Mircia Gutău a anunțat deblocarea situației «urât mirositoare».
„În şedinţa extraordinară de Consiliu Local de luni, s-a reuşit deblocarea activităţii de ridicare a deşeurilor de la nivelul municipiului, în ciuda consilierilor PNL care şi-ar fi dorit, probabil, ca oraşul nostru să arate precum Sectorul 1 din Bucureşti. Ca urmare, îi informez pe cetăţenii Râmnicului că până marţi, 17 mai 2022, toate punctele de colectare ale gunoiului vor fi golite, iar salubrizarea va reveni la normal. Ca şi în vara trecută, am fost nevoiţi să traversăm o criză creată artificial de opoziţia liberală care, din dorinţa de a bloca complet administraţia locală, este dispusă să sacrifice sănătatea unei întregi comunităţi locale”, a anunțat Mircia Gutău.

Piețe Prest ar putea obține acreditările pentru a efectua salubrizarea Râmnicului

„Doresc să îi anunţ pe râmniceni că am început demersurile pentru ca SC Pieţe Prest SA, societatea din subordinea Consiliului Local responsabilă de curăţenia stradală, să primească toate acreditările şi avizele necesare pentru ca să poată presta şi activitatea de colectare a deşeurilor de care se ocupă acum Romprest Energy SRL. Consider că, în acest fel, Râmnicul va putea beneficia de servicii de o mai bună calitate, efectuate la preţuri mai reduse faţă de cele actuale. Drept urmare, voi propune la următoarea şedinţă de Consiliu Local desemnarea viceprimarului Virgil Pîrvulescu ca responsabil de această procedură şi sper că, în cel mai scurt timp, curăţenia Râmnicului să nu mai înregistreze sincope precum cea de săptămâna trecută. Totodată, printr-o Hotărâre de Consiliu aprobată în şedinţa extraordinară de luni, l-am împuternicit pe acelaşi viceprimar Virgil Pîrvulescu, reprezentantul Municipiului în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubrizare, să urgenteze organizarea licitaţiei pentru desemnarea unui operator regional al colectării deşeurilor, fapt care va duce la încheierea – în mod legal! – a actualului contract cu Romprest Energy SRL”, a mai punctat Mircia Gutău.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicului