Premieră în cultura vâlceană: S-a deschis expoziția „Povești mediteraneene”


• publicul iubitor de frumos trebuie să facă neapărat o vizită la Galeriile „Artex”
Marți seară, Galeriile de Artă „Artex” din Râmnicu Vâlcea au găzduit vernisajul expoziției „Povești mediteraneene”. Expoziția cuprinde patruzeci de lucrări și este semnată de către Rodica Lomnășan, una dintre cele mai apreciate graficiene contemporane. Evenimentul la care facem referire a reprezentat o premieră pentru cultura vâlceană în noul an, fiind unul pe care îl apreciem a avea puterea de a atrage numeroși iubitori ai frumosului din județul nostru. Inedita expoziție de gravură și acuarelă poate fi vizitată până pe 16 februarie.

Lucrările expuse au fost realizate în Cipru!

„Gândită ca o invitaţie la nostalgie estivală în plină iarnă, expoziţia poartă titlul Poveşti mediteraneene şi este alcătuită din patruzeci de lucrări, în majoritatea lor peisaje, realizate de artistă în insula Cipru, între anii 2009-2015”, explică organizatorii acțiunii.
Însă, despre elementele de cultură vizuală expuse la Galeriile „Artex” cele mai elocvente cuvinte ne pot fi împărtășite chiar de către autoarea lor. „Am început această serie de lucrări ca o poezie închinată naturii, într-un loc în care timpul pare să se fi oprit. Timpul petrecut în acest spaţiu, încărcătura legendară a locului mi-au inspirat o nouă viziune asupra naturii din jur şi asupra unor elemente simbolice cheie. Aici s-au amestecat în timp civilizaţii, religii, tradiţii – toate lasând în aer o atmosferă cu totul specifică, greu de definit, dar care îţi încarcă sufletul pozitiv”, mărturiseşte artista despre lucrările născute în Cipru pe parcursul a şase ani.
De amintit și faptul că unele dintre lucrările create în Cipru de Rodica Lomnăşan au fost expuse şi la Institutul Cultural Român din Bucureşti, în anul 2016.

Cine este artista care a venit să îi încânte pe vâlceni?

Rodica Lomnăşan s-a născut la Alamor, judeţul Sibiu, în anul 1965. Ea a absolvit secţia de grafică a Universităţii Naţionale de Arte în anul 1994. A devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România în anul 2010, fiind şi membră a EKATEK – Cyprus Chamber of Art. Pe insula Cipru, în jumătatea grecească, Rodica Lomnăşan a trăit şi a lucrat în ultimii ani. A deschis mai multe expoziţii, la Muzeul de Gravură Hambis – Plataniskia, în anul 2009 şi la Limassol în acelaşi an, la Nicosia în anul 2007 şi la Kallepeia în anul 2006. În anul 2009, în cadrul workshop-ului de vară de la Muzeul de Gravură Hambis, Rodica Lomnăşan a primit premiul oferit de Hellenic Bank pentru predarea de tehnici de gravură. Bogata activitate artistică a graficienei se reflectă şi în numeroase participări la expoziţii de grup, mai ales peste hotare, precum şi în câteva personale deschise în Belgia şi Olanda.