„Preluăm Arenele Traian şi începem modernizarea”


• afirmă viceprimarul Constantinescu, care s-a deplasat deja la Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Încă de pe vremea primarului Mircia Gutău, municipalitatea a intenţionat preluarea în administrare a Sălii Sporturilor, dar şi a Arenelor Traian. Până la urmă, având în vedere discuţiile între autorităţile locale şi cele de la Bucureşti, doar Arenele Traian vor fi preluate de municipalitate, în timp ce Polivalenta la rămâne în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. „Urmare a unei hotărâri a Consiliului Local, am reluat demersurile pentru preluarea acestora, deplasându-mă chiar zilele trecute la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Până când se va da Hotărârea de Guvern, documentaţia pe care noi am pregătit-o trebuie să treacă pe la mai multe ministere – Finanţe, Justiţie, Administraţie şi Interne”, ne-a declarat viceprimarul Cosmin Constantinescu. „În clipa de faţă, arenele sunt în paragină, iar Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport nu are fondurile necesare pentru reabilitări. Acest obiectiv este unul foarte important pentru tinerii din oraş, iar pe noi, cei de la Primăriei, ne doare când vedem cum arată. În momentul în care vor intra în administrarea noastră vom demara reabilitarea totală, dar şi o compartimentare diferită a terenurilor de fotbal, tenis, baschet şi handbal. Copiii şi tinerii din oraş merită să aibă la dispoziţie un spaţiu adecvat derulării unor activităţi de performanţă, dar şi de petrecere a timpului liber”, a mai spus Cosmin Constantinescu.