Prefectul Renga, premiat pentru înființarea Grupului de Intervenție Rapidă


• primul proiect de acest gen din țară poartă amprenta prefectului vâlcean

Instituţia Prefectului-judeţul Vâlcea a fost premiată săptămâna trecută, la Poiana Braşov, în cadrul evenimentului Gala Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro. Premiul de excelenţă acordat Instituţiei Prefectului-judeţul Vâlcea a fost inclus la categoria „Cele mai bune proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale”. Proiectul propus pentru această competiţie a fost reprezentat de Grupul de Intervenţie Rapidă (G.I.R.), iniţiativa prefectului Radu Renga pusă în aplicare sub forma unui plan de colaborare la începutul acestei luni.
La înmânarea premiului, reprezentantul Guvernului în teritoriu a menţionat importanţa implementării unui asemenea proiect şi a declarat: „Suntem cu toţii vinovaţi de apariţia oricărui caz de violenţă. Nu trebuie să mai rămânem indiferenţi la asemenea situaţii şi este responsabilitatea noastră, a tuturor, pentru a preveni şi pentru a combate acest fenomen, cel al persoanelor abuzate”.
Reamintim că acest plan de colaborare reprezintă elaborarea unui parteneriat interinstituțional, plan ce a fost semnat de instituţii precum Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Ambulanță și Inspectoratul Teritorial de Muncă.