Polonezii de la USG cer schimbarea urgentă a legislaţiei de mediu


Potrivit unui comunicat oficial de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, marţi, cu directorul general al Uzinelor Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA, Witold Urbanowski şi cu directorul financiar al aceleiaşi companii, Robert Pietrowski.

„Reprezentanţii conducerii USG-Ciech Chemical au prezentat ministrului Vosganian principalele probleme cu care se confruntă compania. Astfel, pierderile companiei au ajuns la circa 100 milioane USD în 2012, iar majoritatea problemelor se referă la creşterea costurilor la energie, dar mai ales la legislaţia mediului.

Witold Urbanowski şi Robert Pietrowski susţin că este necesară remedierea încadrării greşite a Batalurilor de şlam pe lista depozitelor de lichide care trebuie să sisteze depozitarea în 19 ani. Această măsură ar avea ca efect, potrivit USG – Ciech Chemical Group SA, falimentarea companiei şi închiderea firmelor furnizoare de materii prime şi utilităţi. Drept urmare, reprezentanţii companiei majoritar poloneză au solicitat sprijin din partea autorităţilor române, prin redeschiderea Tratatului de aderare a României la UE, Capitolul de Mediu, astfel încât Batalurile de şlam să nu mai fie încadrate pe lista depozitelor de lichide care trebuie să sisteze depozitarea”, se arată în documentul oficial de presă al Ministerului Economiei.