POLITICA GAZULUI
Pot să înțeleg rațiunea pentru care CEGH Baumgarten (Bursa de gaze de la Viena) stabilește cotațiile prețului gazelor naturale la nivel european. Pe o piață unică, fără taxe vamale, prețul materiilor prime trebuie să fie similar pentru că altfel unii producători de bunuri ar beneficia de avantaje competitive și ar putea fi acuzați de concurență neloială. Ce-ar însemna ca îngrășămintele chimice rusești și ucrainiene să ajungă pe piața europeană fără taxe vamale, la prețuri de dumping? Ar scoate din competiție pe oricine. Nu zic că nu se întâmplă, dar asta e o altă discuție. În plus, orice reglementare ar genera o piață secundară a șpăgilor și comisioanelor.
Mai bine zis înțeleg aceste argumente valabile până la un punct, pentru o piață matură și stabilă, fără dezechilibre puternice. Însă ceea ce avem noi acum este o situație de criză în care legile economiei de piață nu mai funcționează, iar acul busolei care să ne scoată la liman a luat-o razna. Județul Vâlcea are o industrie chimică, atâta cât a mai rămas din ea, de care este dependent, iar cei responsabili se uită cu groază la cotațiile ce vin de la Viena. Situația României este paradoxală. În condițiile în care marii consumatori industriali precum Azomureș, Chimcomplex, Interagro și-au închis porțile, producția internă acoperă 80% din consum. Principalul furnizor este Romgaz, o companie cu capital majoritar de stat, controlată de Ministerul Energiei. Cu toate astea, prețul gazului din producția internă este dictat de la Viena (asocierea de termeni este pur întâmplătoare). Cel de-al doilea furnizor din producția autohtonă, OMV Petrom, și-a diminuat recent volumele exploatate pentru că la prețurile actuale a scăzut și consumul. Nu militez pentru o piață reglementată, cu tarife stabilite din pix, însă am convingerea că până trece războiul de la granița țării noastre se poate găsi o formulă care să împace atât producătorii cât și consumatorii, cu niște câștiguri rezonabile pentru primii care să nu-i omoare pe cei din urmă. Fiecare piață națională are specificul ei care iese în evidență tocmai în aceste momente de criză, fără a se supune regulilor bursiere.
Pe de altă parte, dacă tot vorbim de avantaje competitive și concurență neloială, produsele românești beneficiază deja de o astfel de favorizare în comparație cu cele din Vest. Costurile cu forța de muncă sunt mai mici la noi decât prin alte părți. Mă mir cum de miniștrii muncii din Austria sau Germania nu au luat încă atitudine împotriva acestor discrepanțe care defavorizează economiile occidentale și să ceară creșterea salariilor muncitorilor români la nivelul celor din Germania. Nu-i mai puțin adevărat că și muncitorii nemți ar trebui să consume cel puțin doi litri de bere și un pachet de țigări în timpul programului pentru a fi pe picior de egalitate. Zi și eu.