Poliţia Locală îşi face datoria


Pe cel de-al treilea trimestru al anului în curs, Poliţia Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Serviciului de Ordine Publică, a constatat 321 de contravenţii, pe care le-a sancţionat cu amenzi totalizând 41.000 lei; princi­palele abateri au fost de la HCL nr. 50/2006 privind Normele de salubrizare, de la Legea nr. 61/1991 pentru sanţionarea fap­telor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi a liniştii publice, de la HCL nr. 125/2009 privind regulamentul par­cărilor de reşedinţă şi de la HCL nr. 104/2003 privind auto­ri­zarea exercitării comerţului în zone publice. În perioada iulie-septembrie 2012, dispeceratul poliţiei Locale a preluat 544 de apeluri, din care au rezultat 585 de sesizări, în urma cărora echipajele mobile au intervenit în 73 de cazuri, aplicând un total de 28 de sancţiuni. În acelaşi interval de timp, prin inter­mediul camerelor de supraveghere de pe teritoriul municipiului au fost constatate 468 de fapte de natură contravenţională, la care au fost dirijate echipaje mobile de poliţişti locali, apli­cându-se, ca urmare, 96 de sancţiuni contravenţionale. În ace­eaşi perioadă au fost imobilizate 215 autovehicule ca urmare a parcării neregulamentare şi au fost sancţionate – cu puncte penalizare şi puncte amendă – 274 de persoane pentru aba­teri de la legislaţia rutieră. Compartimentul Disciplina în Cons­trucţii din cadrul Poliţiei Locale a efectuat 188 de con­troa­le în teren, constatându-se 151 de contravenţii, pentru care s-au aplicat amenzi contravenţionale totale de 3.300 lei, precum şi avertismente, somaţii sau procese-verbale de constatare.