Pierdeți noaptea la muzee


• acesta se vrea îndemnul muzeografilor vâlceni
Peste exact o săptămână, are loc ediția a XV-a a evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Peste 200 de spaţii ale unor muzee şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în noaptea de 18 mai pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. Pentru 2019, a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comunis­te: Muzeul Închisoarea Piteşti, Memorialul Gherla şi Memorialul Rezistenţei şi Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reşiţa, Ateneul din Iaşi, Rope Street Braşov, Muzeul Recordurilor din Bucureşti. Iaşiul şi Clujul ocupă următoarele poziţii din punct de vedere al numărului de evenimente.
În județul nostru, publicului îi vor fi deschise porțile muzeelor de istorie, artă și Anton Panan.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.