PESTE 700 DE CERCETAȘI vin la Slătioara pentru Cupa Izvoarelor


În perioada 16-19 iunie 2022, se va desfășura, în comuna Slătioara, Trofeul „Cupa izvoarelor”, concursul aplicativ al cercetașilor al cărui organizator este Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizației Naționale „Cercetașii României”.
Trofeul și campul cercetășesc prilejuit de acesta reprezintă primul eveniment de amploare al organizației după cei doi ani de restricții determinate de pandemie. Peste 700 de cercetași din 25 de centre locale din țară (București, Iași, Liteni-Suceava, Tecuci, Tulcea, Constanța, Năvodari, Medgidia, Slobozia, Târgu Jiu, Pitești, Brașov, Sibiu, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, din Odesa – Ucraina și Chișcăreni – Sângerei din Republica Moldova) vor participa la un bogat program de concursuri din cadrul Trofeului. Concursurile vor conține traseu aplicativ, poligon aplicativ, chestionar/teorie privind cunoștințele de supraviețuire, meteorologie, prim-ajutor, floră și faună, geografia locului și istoria cercetășiei, orientare și prezentare de momente artistice cu tematică inspirată din legendele din Oltenia de sub munte. La acestea se adaugă activități de animație de camp, focuri de tabără și ateliere de însușire de cunoștințe și formarea de abilități.
Oaspeții cercetașilor vâlceni vor face vizite la obiectivele turistice și religioase din depresiunea Horezu vor merge la olari și se vor întâlni cu alți meșteri populari din zonă și din județul Vâlcea. Echipele care vor acumula cele mai multe puncte vor primi diplome, cupe și premii în obiecte. Centrul local care se va clasa pe locul I în clasamentul general va primi pentru un an Trofeul transmisibil „Cupa izvoarelor”.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei comunei Slătioara, care este partener oficial al cercetașilor vâlceni. Deschiderea festivă este programată joi, 16 iunie 2022, la ora 20.00. Festivitatea de premiere și de închidere a campului va avea loc duminică, 19 iunie 2022, la ora 10.45. Vineri 17 iunie este programată proba de traseu aplicativ, iar sâmbătă vor avea loc celelalte concursuri ale Trofeului.
Pentru organizarea campului și Trofeului „Cupa izvoarelor” au fost mobilizate resurse financiare, dar mai ales umane și materiale, pregătirile începând cu multe luni înainte.
Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea este filială cu personalitate juridică a Organizației Naționale „Cercetașii României” și a fost înființat în anul 1994. Aceasta este una din filialele cele mai numeroase (240 de membri din care 28 de lideri și voluntari adulți), dar și active ale organizației. Organizația Națională „Cercetașii României” membră fondatoare a Organizației Mondiale a Mișcării Cercetașilor în anul 1922 este cea mai importantă organizație de copii și tineret din România, cu un număr de peste 5.000 de membri. Organizația își desfășoară activitățile potrivit sistemului și metodei de educație Scout (cercetășească) ale cărui baze au fost puse în anul 1907 de englezul Robert Stephenson Baden-Powell.
Organizația din Râmnicu Vâlcea are, pentru vara acestui an, un program bogat, cuprinzând campuri de lucru în Parcul Național „Buila – Vânturarița”, campuri pe ramuri de vârstă, ture montane în munții Parâng și Făgăraș și o școală de alpinism.
Sursă foto: Arhivă
• Informații oferite de Nicolaie ALMAȘI, președinte Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizației Naționale „Cercetașii României”