Patru localități din județ NU AU MEDICI DE FAMILIE


În alte șase comune vâlcene funcționează puncte de lucru ale unor medici de familie din altă localitate
68% din medicii de familie au vârsta peste 60 de ani, iar noua generație nu se înghesuie în rural
În cadrul întâlnirii pe care conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea a avut-o cu presa au fost aduse în fața opiniei publice și situații limită cu care se confruntă sistemul sanitar. Astfel, s-a arătat că există patru localități (este vorba despre comunele Ghioroiu, Stănești, Runcu și Titești) în care accesul la serviciile medicale furnizate de către un medic de familie se face cu dificultate, situație generată de faptul ca în aceste localități nu există cabinete medicale aflate în relație contractuală cu CAS Vâlcea. De asemenea, în șase localități din județ (comunele Boișoara, Racovița, Făurești, Lăpușata, Lăcusteni, Golești) funcționează, în contract cu instituția amintită, puncte de lucru ale unor medici de familie din alte localități.

Directorul CAS Vâlcea speră ca primarii localităților afectate să se implice mai mult pentru atragerea medicilor de familie

„Reiterăm apelul nostru către primarii acestor localități pentru o implicare mai mare în atragerea medicilor de familie (prin acordarea unor facilități pentru stabilirea medicilor în localitate, asigurarea infrastructurii pentru ca viitorii medici de familie stabiliți-veniți în localitate să aibă condiții optime pentru prestarea unui act medical de calitate)”, a precizat Alin Voiculeț (foto), director general al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea.
De asemenea, alarmant este și faptul că există un dezechilibru evident între ieșirile și intrările din/în sistem și faptul că aproape 68 la sută din medicii de familie au vârste peste 60 de ani. În plus, noile generații de medici nu se înghesuie să preia posturile de la «țară».