Părinții copiilor din Popești s-au revoltat, din nou


• ambele tabere: părinții și învățătoarea „cu probleme” au ajuns la Inspectoratul Școlar • Gherghinaru: „Se pare că învățătoarea intră, din nou, în concediu medical”

Problemele din învățământul din Popești par a nu se încheia. După o săptămână de liniște, când învățătoarea din satul Dăești, despre care factorii din învățământ și autoritățile locale spun că ar suferi de afecțiuni psihice s-a aflat în concediu medical, în prezent, odată cu venirea la catedră, conflictele s-au declanșat. Părinții s-au revoltat, din nou, ajungând, de data aceasta, și-n Râmnic, la Inspectoratul Școlar. Încă o dată, oamenii nu vor să-și mai lase copiii la școală atâta timp cât învățătoarea „cu probleme” va activa la școală. Contactat, șeful învățământului vâlcean, Ion Gherghinaru (foto), susține că nu poate s-o dea afară pe învățătoare atâta timp cât este cadru didactic titular, iar afecțiunea psihică de care suferă este ținută sub control printr-un tratament. În plus, după discuțiile de luni, învățătoarea a anunțat c-ar vrea să intre, din nou, în concediu medical. Învățătoarea este acuzată că bate copiii, nu de puține ori aceștia ajungând acasă traumatizați. „Am înțeles că bate copiii, are un comportament inadecvat. Cred că nu și-a mai luat tratamentul. Învățătoarea respectivă a mai activat la noi, în urmă cu ani buni, a fost mutată și, acum, când nu i s-a mai găsit post, au trimis-o, din nou, la noi. Din păcate, nici nu vrea să se pensioneze”, susține primarul comunei Popești, Constantin Șerban. Reamintim cititorilor că anul școlar a început prost pentru elevii clasei a III-a din satul Dăești, comuna Popești. Părinții și-au ținut copiii acasă câteva zile, revoltați că învățătoarea respectivă se va ocupa de ei.