
Fostul inspector Gherghinaru, la catedra de la Școala nr.13
Fostul inspector școlar general pe Vâlcea, Ion Gherghinaru, a revenit la catedră, la Școala nr. 13 din Râmnicu Vâlcea. Deși, inițial, și-ar fi dorit să găsească o altă unitate de învățământ unde să predea, pentru a nu-l da deoparte pe cel care-i ocupase postul, pe perioada coordonării activității la IȘJ Vâlcea, conform legii, Gherghinaru este obligat să revină la propria catedră. Cel puțin așa declară actualul șef al învățământului vâlcean, Andra Bică.