Până când autoritățile vor catadicsi să urgenteze finalizarea autostrăzii Pitești – Sibiu, VALEA OLTULUI CONTINUĂ SĂ PRODUCĂ TRAGEDII


Un fost arbitru și-a pierdut viața într-un accident pe «Valea Morții»
Joi dimineața, 2 iunie 2022, chiar de Înălțarea Domnului, pe Drumul Național 7 (Valea Oltului), pe raza comunei Racovița, s-a produs un grav accident rutier. În jurul orei 04.00, s-a produs o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 60 de ani, domiciliat în județul Sibiu, și o autoutilitară, condusă de către un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Argeș.
„În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea conducătorului autoutilitarei, care ulterior a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Traficul se desfășoară în condiții normale”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea la câteva ore după producerea accidentului.
Șoferul care a decedat era Laszlo Sajtos, fost arbitru de Liga I și fost director al Autorității Rutiere Române, director la ISCTR.
Încă o dată se demonstrează că, până la momentul în care autoritățile vor catadicsi să urgenteze finalizarea autostrăzii Pitești – Sibiu, Valea Oltului va continua să producă tragedii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursă foto: turnulsfatului.ro