O nouă zi cu MULTE CAZURI DE INFECTARE în Vâlcea


Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, după ora 13.00, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au anunțat datele actualizate privind evoluția pandemiei de Coronavirus, în ultimele 24 de ore, la nivelul țării noastre. Au fost înregistrate 9.460 de cazuri noi de infectare, dar și 129 de decese (73 de bărbați și 56 de femei).
Nici pentru județul nostru datele privind evoluția pandemiei în ultimele 24 de ore nu au fost dintre cele mai bune. Pentru Vâlcea au fost raportate 106 cazuri noi de infectare (totalul calculat de la declanșarea pandemiei ajungând la 6.603 cazuri). Tot în ultimele 24 de ore, în Vâlcea au fost retestați pozitiv 14 pacienți infectați cu Coronavirus. Din păcate, Vâlcea se află și pe lista județelor în care au fost înregistrate decese în ultimele 24 de ore (este vorba, evident, despre decese ale unor persoane infectate cu Coronavirus).
„Până astăzi, 8.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.11.2020 (ora 10.00) – 14.11.2020 (ora 10.00) au fost raportate  129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Aceștia erau internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.919. Dintre acestea, 1.172 sunt internate la ATI”, au informat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României.
• Material realizat cu sprijinul GCS