O nouă performanţă pentru HCM Török: echipa de junioare IV a obţinut locul cinci pe ţară


• fiica antrenoarei de la HC Municipal a fost selectată în echipa ideală a turneului

Aşa după cum vă anunţam pe parcursul săptămânii trecute, în perioada 19-22 iunie, Târgu Mureş a găzduit turneul final al Campionatului Naţional de Handbal feminin la junioare IV. Printre cele 16 formaţii aflate la startul întrecerii s-a aflat şi HCM Török Râmnicu Vâlcea, echipă pregătită de antrenoarea Maria Ciulei. Micuţele handbaliste râmnicene au avut evoluţii foarte bune de-a lungul primei faze a întrecerii. Ele au obţinut două victorii şi un egal în grupa din care au făcut parte: 21-17 cu Activ Plopeni, 22-18 cu Veraflor Braşov şi 21-21 cu Danubius Galaţi. Ulterior, HCM Török a cedat în faţa echipelor CSM Ploieşti şi ART Galaţi, elevele antrenoarei Maria Ciulei fiind nevoite să se lupte pentru locurile 5-8 ale întrecerii. Jucătoarele râmnicene şi-au regăsit însă rapid forma bună şi au reuşit să câştige următoarele două jocuri. HCM Török s-a impus, mai întâi, în faţa maramureşencelor de la Extrem Baia Mare, iar apoi în compania moldovencelor de la CSŞ Galaţi. Cea mai bună jucătoare a formaţiei râmnicene a fost Alicia Gogârlă, nimeni alta decât fiica antrenoarei de la HC Municipal, Simona Gogârlă. Deşi are o vârstă fragedă, fiind născută în anul 2003, Alicia se anunţă o mare golgeteră. Ea a reuşit să marcheze nu mai puţin de 50 de goluri pe parcursul turneului final de la Târgu Mureş, organizatorii selectând-o în echipa ideală a întrecerii, pe postul de inter-dreapta.

Astfel, echipa noastră a încheiat competiţia pe locul cinci la nivel naţional, obţinând un rezultat excelent la nici trei ani trecuţi de la înfiinţarea clubului. Reamintim faptul că HCM Török Râmnicu Vâlcea a obţinut un rezultat foarte bun şi la junioare III. La această categorie de vârstă, elevele Miei Rădoi au terminat pe locul opt la nivel naţional întrecerea găzduită de municipiul Braşov, în urmă cu două săptămâni.

 

Câteva informaţii despre HCM Török

Înfiinţată în septembrie 2011, Asociaţia Clubul Sportiv HCM Török este o structură sportivă privată, non-profit. Misiunea clubului este aceea de a atrage spre sport cât mai mulţi copii din judeţul nostru care doresc să practice handbalul la nivel de juniori. Printre obiectivele clubului râmnicean se numără şi revigorarea handbalului masculin, contribuind la dezvoltarea piramidei de minihandbal, acolo unde se naşte plăcerea practicării acestui sport. Clubul se ocupă de promovarea handbalului atât în municipiul Râmnicu Vâlcea, cât şi în alte zone urbane din judeţul nostru. Scopul final al antrenorilor de la HCM Török este acela de a forma şi pregăti sportivi pentru echipe competitive, din prima liga românească, campionate externe sau, de ce nu, chiar pentru reprezentativa naţională. Baza proiectului a fost pusă de către două foste mari jucătoare ale echipei Chimistul Râmnicu Vâlcea, viitoarea Oltchim, surorile Edit Matei şi Maria Török-Duca.