Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 septembrie 2020

O nouă familie, evacuată din locuința din Alunu


Ar fi a opta familie care, vrând, nevrând, trebuie să renunțe la locul unde a stat ani buni. Jandarmii și reprezentanții ISU Vâlcea ajută, în aceste momente, la evacuarea bunurilor: materiale de construcții, păsări, animale. Este vorba despre două persoane care fie vor sta la rude, fie vor fi cazate în Centrul social din localitate, special amenajat pentru cei care și-au pierdut locuințele. În tot acest timp, drumarii și cei de la CET Govora ajută la căratul sterilului care a ajuns la DJ 605 C. Deși ritmul de muncă este alert, specialiștii în domeniu se tem că înaintarea va avansa și mai mult. Să nu uităm că, săptămâna trecută, mai precis marți și miercuri, situația era echilibrată, ca în următoarele zile alunecarea să înainteze cu și mai multă viteză. Așadar, oricând lucrurile se pot schimba.
Nu doar prefectul județului a apelat la instanță pentru a lămuri situația, pentru a depista cauzele producerii tragediei și stabilirea prejudiciului, ci și autoritățile locale din Alunu care vor să fie despăgubite pentru pierderea unei păduri. Până-n prezent, au fost afectate 62 ha de teren agricol și forestier.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate