O GRENADĂ a fost găsită în școala veche din Pesceana


Membrii echipei pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «General Magheru» al județului Vâlcea au fost solicitați luni, 14 februarie 2022, în jurul prânzului, să intervină pentru asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplodată. Prezența acestor specialiști în domeniul pirotehnic pe raza comunei Pesceana a fost necesară după găsirea unei grenade, care, evident, că reprezenta un pericol pentru oricine ar fi atins-o, chiar și din greșeală.
Elementul de muniție identificat, mai exact o grenadă de mână defensivă de exercițiu, a fost găsită de către un grup de muncitori în momentul efectuării unor lucrări de reabilitare la o fostă școală din localitatea Pesceana. Reprezentații ISU Vâlcea au anunțat că, după cercetarea zonei cu detectorul de metale, grenada a fost ridicată și transportată într-un depozit pentru a fi ulterior distrusă.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al ISU Vâlcea