Nu se putea mai mult: VÂLCEA A PIERDUT pe terenul viitoarei campioane din Liga Florilor!


Rapidul pare de neoprit în lupta pentru titlul de campioană
Miercuri seara, Rapid București și SCM Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit întru-unul dintre cele mai interesante dueluri pe care le poate oferi prima ligă valorică a handbalului feminin românesc. Derby-ul din Capitală a avut toate ingredientele pentru un meci de nivel înalt, inclusiv aportul galeriilor celor două echipe, chiar dacă destul de reduse numeric din cauza restricțiilor sanitare privitoare la numărul persoanelor care pot intra într-o sală de sport.
Meciul a început într-un ritm echilibrat, cu Rapidul aflat la conducerea «ostilităților», dar și cu Vâlcea demonstrând că are puterea să revină după ce a fost condusă. Până la pauză, sportivele din Capitală au fost cele care și-au impus ritmul și stilul de joc (unul desfășurat în mare viteză) și au reușit să intre la «cabine» cu un avantaj destul de concludent, de șapte goluri, scor 18-11.
În partea secundă, era limpede că Bent Dahl trebuia să «mute» semnificativ în privința modului în care echipa Primăriei din Râmnicu Vâlcea a înțeles să se apere, dar, mai ales, să atace. S-au zbătut elevele sale, însă jucătoarele Rapidului au prins o zi foarte bună și au fost de neoprit! În partea secundă, vâlcencele au reușit, cel mult, să facă față iureșului impus de giuleștence și să mențină diferența de șase-șapte goluri. Mai rău pentru Vâlcea, în preajma minutului 55, Rapidul ajunsese să aibă chiar și nouă goluri avantaj. În ultimele cinci minute ale întâlnirii, pe fondul relaxării inerente care a apărut în tabăra gazdelor (Rapidul fiind deja câștigătoarea derby-ului de miercuri), echipa municipalității a reușit să puncteze de câteva ori fără să mai primească goluri și astfel să termine meciul de la București cu o înfrângere la un scor mai onorant. La finalul partidei, Rapidul s-a impus la o diferență de șase goluri, scor 33-27.

Rapidul aleargă (aproape) singur spre titlu

La cum a arătat în jocul de miercuri, Rapidul a demonstrat, încă o dată, că poate și merită să câștige titlul de campioană la finalul acestui sezon. Echipa de lângă Podul Grant a dovedit că este mai în formă și dacă o comparăm cu (mult) mai bogata concitadină CSM București, nu numai cu SCM Râmnicu Vâlcea. Rapidul nu a mai cunoscut gustul înfrângerii de destule etape, gruparea bucureșteană mergând aproape numai din succes în succes. O explicație pentru acest parcurs aproape fără greșeală al bucureștencelor este și aceea că, pe lângă valoarea lotului, Rapidul nu evoluează în cupele europene și, deci, se poate concentra mult mai bine pe campionatul intern.
După victoria contra echipei Primăriei Râmnicu Vâlcea, Rapidul a ajuns la un total de 39 de puncte și s-a distanțat la cinci «lungimi» în fața principalei urmăritoare, CSM București. Cu 31 de puncte, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe ultimul loc al podiumului, la trei puncte în fața grupării de pe locul patru, Gloria Buzău.

Urmează partida cu Viborg

Duminică, 13 februarie 2022, jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea vor reveni în fața publicului. Cu începere de la ora 15.00, în Sala Sporturilor „Traian”, elevele lui Bent Dahl vor primi vizita grupării daneze Viborg, într-un meci din cadrul grupelor European League.