Nici jumătate din comunele vâlcene n-au finalizat amenajamentele pastorale


în cadrul celei mai recente ședințe de Colegiu Prefectural Vâlcea, Ovidiu Barbu, directorul executiv al Direcției Agricole Județene Vâlcea, a anunțat că sunt în lucru proiecte de amenajament pastoral pentru localităţile Golești, Boișoara, Dăeşti, Drăgoești, Lădeşti, Milcoiu și Roeşti. Până la acest moment, s-au finalizat proiecte de amenajament pastoral pentru localitaţile Bujoreni, Olăneşti, Stoeneşti, Mihăești, Muereasca, Făureşti, Racoviţa.
În context, mai poate fi amintit că, din totalul de 89 localități vâlcene, s-au finalizat proiectele de amenajament pastoral pentru 39 de UAT (Alunu, Babeni, Bărbătești, Berislăvești, Brezoi, Budești, Bujoreni, Bunești, Câineni, Călimănești, Cernișoara, Costești, Drăgoești, Făurești, Galicea, Gușoeni, Horezu, Laloșu, Lungești, Măciuca, Malaia, Mihăești, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olăneşti, Olanu, Păuseşti-Maglaşi, Perişani, Pietrari, Racoviţa, Runcu, Sălătrucel, Slătioara, Stoeneşti, Titeşti, Tomșani, Vaideeni, Voiceşti și Voineasa).
Sursă foto: Arhivă

Posting....