Miercurea viitoare, Medalion aniversar „Dumitru Bondoc 70”
• de la orele 17.00, monograful comunei Costești își lansează o nouă carte dedicată centenarului bisericii Secături
Comunitatea muntenilor de sub Arnota are programat un eveniment de referință pe finalul de an. Dumitru Bondoc, unul dintre cei mai sufletiști ambasadori ai localității își lansează studioul monografic „Biserica Adormirea Maicii Domnului din cătunul Secături – Costești”.
Dumitru Bondoc, născut la 16 octombrie 1949 în comuna Costești, este autorul mai multor studii monografice: Costești – Vâlcea – 45 secole de istorie, vol. I (monografie, 356 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2002, Editura OFFSETCOLOR; Schitul Pătrunsa – de la legendă la adevăr, monografie (monografie, 141 pag.), Rămnicu Vâlcea, 2006, Editura ALMAROM; Alexandru Bălintescu – artizanul Muzeului de Artă din Costeşti – Vâlcea, (studiu monografic, 159 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2007, Editura OFFSETCOLOR; Istoricul căilor ferate din judeţul Vâlcea, (monografie, 138 pag), Rm. Vâlcea, 2009, Editura ALMAROM; Biserica de lemn din Grușetu – Costești (monografie, 246 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2011, Editura OFFSETCOLOR; Biserica “44 de Izvoare” din Pietreni – Vâlcea (monografie, 320 pag.) Râmnicu Vâlcea, Editura OFFSETCOLOR; Costești – Vâlcea – 45 secole de istorie, vol II (monografie, 476 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2012, Editura OFFSETCOLOR; Partizanii din muntele Arnota (cercetare istorica, 340 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2014, Editura OFFSETCOLOR; Costești – Vâlcea. Personalități, tradiții și cercetări istorice (publicistică, 266 pag.), Râmnicu Vâlcea, 2014, Editura Andrei BOOKS; Arta sculpturii în lemn în Costeștii Vâlcii. Tâmplarii sculptori Dumitru și Jean Dumitrescu (studiu monografic, 138 pag.), Râmnicu Vâlcea, Editura Bibliostar.
O biserică specială chipuri de Sfinți, Sibile, Filozofi
Potrivit CrestinOrtodox.ro, biserica parohială Secături este situată în cătunul cu același nume al satului Costești, ridicată pe un promotoriu înverzit, în locul numit “la Dârlă”, între Valea Secăturilor și Valea Lupului. Spre biserica se poate ajunge parcurgând cei 150 metri în pantă ai drumului cătunal, ce se desprinde spre dreapta, din drumul comunal DC 150 Costești – Pietreni. Pe o piatră, recuperată la construcția noii biserici și încastrată pe latura sudică a temeliei pridvorului, se poate citi, în cifre slavone, anul 7176 (=1668), probabil anul ctitoriei unei și mai vechi biserici din zid, construită pe vremea când Paisie era egumen al Mănăstirii Bistrița Olteana.
Despre biserica anterioara celei noi din Secături, se cunosc doar datele din inscripția vechii pisanii a acesteia, ce a fost salvată și încastrată în peretele nordic al altarului, la exterior: “Această sfântă biserică, unde se prăznuiește hramul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, s-a zidit din temelie în zilele Pre Înălțatului Domn Io Constantin Alexandru Ipsilant voievod, și a Prea Sfinției Sale chir Nectarie, egumenul Mănăstirii Bistrița, întru a sa vecinică pomenire, la leat 1803, august 21.”
Lăcașul de cult era acoperit cu șindrilă. Biserica Secături din 1912-1919 s-a ridicat, pe locul vechii biserici din zid, de către Preotul arhimandrit Constantin Bistriceanu, egumen al Mănăstirii Bistrița Olteana. Cândva, între anii 1870-18804, diaconul Ilie Popescu a dăruit bisericii “Ohctoihul cel mare”. Preotul Ion Mihăilescu a fost cel care a dus la bun sfârșit construcția acestui sfânt locaș de cult, salvând tot ce se mai putea salva din vechea construcție.
Biserica Secături, așa cum arată ea astăzi, renovată în anii 1925, 1932 și 1966, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este o biserică durată în zid, în plan triconic, în stil bizantin-brâncovenesc, a cărei forță de atracție o constituie cel de-al treilea registru al său, de la exterior, unde sunt zugrăvite chipuri de Sfinți, Sibile, Filozofi, în panouri cu fundul adâncit, terminate la partea superioara cu cate un arc in plin cintru.
Pe pereții exteriori se văd următoarele chipuri: Maica Domnului la răsărit, în dreptul Sfântului Altar, Sfântul Arhanghel Gavriil, Proorocița Ana, Sibila Persica, un Înger (pe absida de sud a Sfântului Altar), Sibila Samiea, Sibila Delfina, Sibila Himerie, Sibila Libina, Sibila Frichia, Filozoful Platon, Filozoful Filon, Filozoful Aristotel, Filozoful Ermis, Filozoful Solon, Filozoful Plutarh, Filozoful Deosien, Filozoful Apolon, Filozoful Afroditini, Filozoful Achidin, Sfântul Prooroc Solomon, Sfântul Prooroc David, Sfântul Pavel, Sfântul Petru, Sfântul Prooroc Aaron, Sfântul Prooroc Moise, Sfânta Muceniță Alecsandra, Dreptul Melkidesec, Dreptul Trovit, Dreptul Iov, Dreptul Isus Navi, Filozoful Erifu, Filozoful Saitu, Filozoful Stoik, Filozoful Tuchitid, Filozoful Ipocratie, Sibila Tofica, Sibila Lefica, Sibila Tiburtina, Sibila Evropea, Sibila Helespondica, un Înger (pe absidiola de nord a Sfântului Altar), Sibila Cameia, Sfânta Proorociță Clida, Sfântul Arhanghel Mihail.
Filosofii poartă costume de cavaleri medievali, alții par, mai degrabă, niște magicieni în vesminte lungi. Au coroană pe cap, simbol al maiestății spiritului și filacter desfășurat, cu inscripția profeției lor. Sibilele au capul descoperit, pieptenătură înaltă, rochie lungă cu guler răsfrânt și mâneci scurte până la cot, cingătoare cu pafta dublă de argint. Ele își etalează profețiile pe suluri desfășurate. Filosofii și sibilele sunt singurii reprezentanți ai lumii păgâne, dinaintea erei creștine, care s-au bucurat de cinstea de a fi reprezentați în pictura bizantină, de a figura pe suprafața exterioara a zidurilor bisericii, alături de persoane sfinte din Vechiul Testament, ca unii care n-au făcut parte din biserică, dar care au dorit-o, au prevestit-o (deși în chip nebulos), având deci un oarecare rol în pregătirea psihologică intelectuală a lumii, pentru venirea și primirea lui Mesia. Chipurile reprezentanților iluștri ai filosofiei păgâne demonstrează, totodată, zădărnicia înțelepciunii omenești de a realiza mântuirea neamului omenesc, ca fiind astfel rușinată de simplitatea sau nebunia Evangheliei creștine, despre care vorbea Sfântul Apostol Pavel: “Lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu” (I Corinteni 1, 17-30).
Monumentul, de o simplitate elegantă și impunătoare, se compune dintr-un exonarthex (sau pridvor), închis cu geam pe laturile dinspre N-V și S-V, ce se sprijină pe șase stâlpi dreptunghiulari, în față grupați și pictați simetric, doi câte doi, de-a dreapta și de-a stânga intrării, iar în spate doi, câte unul lat, cât doi stâlpi din față, de-a dreapta și de-a stânga.
Stâlpii în stil doric, fiind legați, între ei, prin arce în plin cintru și prin tiranți: Pe cei doi stâlpi din spate, ce încadrează ușa principală de acces în biserică, sunt zugrăvite, în stânga, la nord-vest, imaginea Raiului, iar în dreapta, la sud-vest, Munca de veci. Ampla panorama a muncilor iadului este incomparabil mai dramatică, mai violentă, în linie și culoare, decât liniștitul paradis din stânga pridvorului. Suferința are mai multe forme și trepte decât fericirea.
Cei șase stâlpi susțin calota sferică de deasupra, unde apare zugrăvit Iisus Hristos Emanuel, calotă peste care se ridică turla ce servește și de clopotnița. Iisus Hristos Emanuel este Iisus Hristos reprezentat copilandru, înveșmântat în hiton și imation, stând în glorie, binecuvântând cu ambele mâini. De asemenea, clădirea este alcătuită dintr-un pronaos, un naos cu două abside, una la sud și alta la nord, fiecare având câte o fereastră, fără vitralii. Locașul de cult are un Altar, cu doua abside (la nord: Proscomidiar, la sud: Diaconicon sau Veșmântar) și o absidă la est. Altarul are trei mici ferestre, fără vitralii.
Biserica are două turle, una pe naos și alta pe pridvor. Turla cea mare, poligonală, de pe naos, se ridică pe un tambur care, ca și la Mănăstirea Tismana, ori la Biserica Episcopală de la Argeș, este de secțiune octogonală. Turla are fețele tratate într-o serie de firide retrase succesiv către interior, separate prin colonete cu capitele realizate în stil doric, legate, la partea superioară, prin arcaturi. Turla de pe pridvor este de formă pătrată, cu câte două ferestre pe fiecare latură, cu ancadramente de piatră la partea superioară a acestora, în formă de acoladă frântă, în maniera brâncovenească. Ea este acoperită cu o calotă sferică, fiind împărțită în două registre. În primul registru este zugrăvită icoana hramului bisericii.
Deasupra ușii principale de acces în biserică, se află pisania acesteia, pisanie semnata de pictorul Ilie Dumitrescu, cel ce, între anii 1918-1919, a zugrăvit această monumentală construcție, în ulei de nucă: “Această Sfântă și Dumnezeiască Biserică, unde se prăznuiește hramul Adormirii Maicii Domnului, s-a construit din nou din temelie în 1912, luna iunie, în zilele M.S. Regelui Carol I, cu binecuvântarea P.S. S.P. Episcop al Râmnicului D.D. Ghenadie Georgescu; s-a făcut temelia și zidul și s-a întrerupt construirea în anul 1913, decretându-se mobilizarea cu Războiul Balcanic; s-a continuat lucrarea în anul 1914 și 1915; până la 1916 s-a făcut acoperișul și turla din mijloc și s-a întrerupt construcția prin decretul mobilizării cu Războiul European. În timpul războiului, s-a terminat construcția, în anul 1917, și s-a terminat definitiv în anul 1919, în zilele M.S. Regelui Ferdinand I și P.S. S.P. Episcop al Râmnicului Antim Petrescu. S-a sfințit la 1919, luna nov., 15, de către P.S. S.P. locotenent Alecsie S. Craioveanu al Râmnicului. Întreaga construcție și toate împodobirile s-au făcut din osteneala și cheltuiala ctitorilor și donatorilor creștini, prevăzuți în Inscripțiunea din interiorul bisericii.”