Mare atenție, părinți:
PROGRAMAȚI-VĂ DIN TIMP CONCEDIILE pentru vacanța de schi a elevilor din februarie 2023


Pentru a promova mișcarea în rândul tinerilor, activitățile turistice (interne?), dar și dezvoltarea sporturilor de iarnă, oamenii care au putere de decizie în învățământul românesc au stabilit ca, în anul școlar 2022/2023, elevii să aibă, în mod oficial, o săptămână de vacanță dedicată practicării sporturilor de iarnă. Perioada în care se va desfășura această vacanță a elevilor (dintre multele vacanțe care îi așteaptă în anul școlar care va începe pe 5 septembrie 2022!) rămâne a fi stabilită de către conducerile inspectoratelor școlare din teritoriu. Pentru județul Vâlcea, această vacanță, numită generic „Vacanța de schi” a fost stabilită a se desfășura în perioada 20-26 februarie 2023.
Tocmai de aceea am ținut să vă prezentăm această informație mai devreme, chiar din plin sezon estival, pentru ca părinții care au copii școlari să aibă timpul necesar pentru a-și planifica atât perioada de concediu, dar și să aleagă cele mai bune oferte de la resorturile cu specific montan, care, acum, acordă reduceri semnificative celor care rezervă și plătesc pentru vacanțe programate tocmai în februarie 2023!
Rămâne de văzut ce destinații vor alege vâlcenii care au copii elevi pentru vacanța de schi din luna februarie a anului viitor. Ne așteptăm ca destinații precum Obârșia Lotrului, Rânca, Păltiniș, Straja sau Poiana Brașov să se afle printre cele mai căutate în acea perioadă! Sigur, nici Bansko, Vitoșa, Boroveț sau Zakopane nu sunt de… aruncat!

Posting....