Mangalagiu revine la centrul de copii şi juniori din Zăvoi


• Marian Deaconescu şi Ion Lazăr vor fi „ajutoarele” sale


După schimbul de echipe pe care cei doi oameni de afaceri care finanţau cele mai puternice echipe din fotbalul vâlcean l-au realizat (Dan Niţu va prelua CSM Rm. Vâlcea, iar Cătălin Rufă Damila Măciuca, ultima dintre acestea urmând să fie mutată la Reşiţa, acolo unde va evolua sub denumirea de CSM Metalul), se anunţă modificări importante şi la centrul de copii şi juniori din Râmnic, noua conducere a Clubul Sportiv Municipal dorind alţi antrenori şi un nou şef al centrului. Pe această ultimă funcţie, cea mai importantă, a fost deja instalat fostul jucător al Chimiei din perioada sa de glorie, Gabriel Mangalagiu, un antrenor cu multă experienţă, care a mai condus în trecut centrul râmnicean, în ultimii doi ani ocupându-se de grupele de copii şi juniori de la Damila Măciuca. Din câte se pare, în tentativa sa de a forma un centru puternic, care să fie din nou recunoscut la nivel naţional şi să reprezinte un loc din care Claudiu Niculescu să poată selecta juniori pentru echipa mare de la CSM, Gabriel Mangalagiu va fi ajutat de alţi doi antrenori cu multă experienţă în fotbalul juvenil, Marian Deaconescu şi Ion Lazăr.


Şi Robert Tufişi va continua activitatea în Zăvoi


Portarii centrului de juniori al CSM vor avea în continuare de la cine să înveţe „meserie”, antrenorul care se ocupa de acest „compartiment” la echipa sprijinită de Cătălin Rufă urmând să fie păstrat în staff-ul tehnic al noii structuri din Zăvoi. Este vorba despre fostul mare goal-keeper Robert Tufişi, cel care va avea de coordonat activităţile unei grupe alcătuite din aproximativ 20 de tineri ce doresc să îi calce pe urme.