Mânăstirea din Boia și Biserica din Urșani, în sărbătoare


Zilele trecute, un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu PS Emilian Lovișteanul, episcop vicar Arhiepiscopia Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Boia din Câineni, cea care a serbat și hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Mânăstirea a fost ridicată cu binecuvântarea ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în anul 2005, de către protosinghelul Iustin Pârvu, stareț Mânăstirea Petru Vodă din Neamț. Același PS Emilian Lovișteanul a participat și la resfințirea  Bisericii cu hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Urșani. Locașul a fost ctitorit în 1800 de vătaful Ion Popescu Urșanu și a fost renovată și reabilitată de curând, un mare sprijin venind din partea senatorului liberal Emilian Frâncu.