Mai ies ori ba polițiștii la proteste?


Revendicările SNPPC/FSNPPC vor fi puse în aplicare, de către MAI, în raport cu deciziile care se vor lua la nivelul Guvernului și al coaliției politice actuale
Dan Trușcă (foto), vicepreședintele UST Cartel ALFA Vâlcea, ne-a declarat despre negocierile recente desfășurate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne următoarele:
„Ministrul Lucian Bode a precizat că a cerut, la nivel guvernamental, aplicarea grilelor de salarizare prevăzute de Legea-cadru 153/2017 – Anexele VI și VIII, care fac referire la personalul contractual, militarii și polițiștii din familia noastră ocupațională; majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică la 25%; indexarea pensiilor militare de stat (Guvernul propune 10% pentru pensiile sub 2.500 lei și 2,6% – pentru pensiile care depășesc acest cuantum); bugetul necesar pentru diminuarea deficitului de personal, prin încadrarea a 5.000 de posturi vacante; decontul serviciilor turistice/ voucherele pentru 2022; majorarea normei de hrană cu aproximativ 120 lei/lunar. Salutăm deschiderea spre dialog și transparență, a conducerii MAI, care ne-a comunicat că va urma o altă discuție, în ianuarie 2022, pentru a analiza investițiile în sediile de Poliție, care necesită renovare și adaptarea la condiții normale de lucru”.
„Precizăm că, după desfășurarea Consiliului general al Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA și ale Congreselor SNPPC/FSNPPC (care vor avea loc chiar în următoarele trei zile și sunt planificate o dată la cinci ani, conform Statutelor, pentru alegerea Birourilor Executive de Conducere și stabilirea strategiilor sindicale), în raport cu deciziile finale, care se vor adopta la nivelul Coaliției politice actuale și al Guvernului, vom anunța calendarul acțiunilor sindicale de protest, la nivel teritorial și național dacă revendicările noastre nu vor fi soluționate!”, a mai precizat sindicalistul vâlcean.

Posting....