„Mă bucură faptul că reușim să înscriem multe goluri”


• susține antrenorul de la CS Municipal, Alexandru Pelici

După ce și-a văzut echipa în patru jocuri amicale pe parcursul acestei pauze competi­țio­nale, tehnicianul de pe banca CS Municipal a reușit să își contureze primele opinii despre potențialul trupei sale, cea cu care își propune să atace un obiectiv cât mai ambițios în noul sezon al Ligii a II-a. Cu patru victorii obținute în tot atâtea jocuri amicale, Alexandru Pelici se declară mulțumit de randamentul dat de elevii săi, mai ales în partea ofensivă, acolo unde CSM a reușit să puncteze de nu mai puțin de 17 ori. Asta înseamnă o medie de goluri de invidiat, de peste patru pe meci. Singurele obiecțiuni ale tehnicianului grupării din Parcul Zăvoi au vizat compartimentul defensiv, acolo unde echipa noastră a suferit în anumite momente, primind șase goluri, dintre care patru doar într-un meci (cel cu Juventus București).
„Am văzut echipa în patru jocuri amicale și mă bucură faptul că reușim să înscriem destul de mult. Am făcut-o de fiecare dată și, în plus, nu trebuie să uităm că am avut și alte ocazii importante de a marca. E bine că reușesc să înscrie și fotbaliști tineri, de care vom avea foarte mare nevoie, născuți în 1996 sau chiar mai tineri. E bine ca lumea să știe că sunt aici fotbaliști tineri, crescuți în curtea CSM-ului, care, iată, bat la porțile afirmării. (…) Mă îngrijorează faptul că am primit goluri în meciurile cu Juventus București și Metalurgistul Cugir, iar adversarii au avut și alte ocazii de a înscrie. Încă putem pune asta pe seama oboselii acumulate în cantonament. Avem însă timp să eliminăm problemele până la startul sezonului”, a precizat optimist antrenorul Alexandru Pelici.