Luna Pădurii


Unul din cele mai importante evenimente silvice, „Luna Pădurii”, se află în plină desfăşurare. În cadrul campaniei „Plantează-ţi oxigenul”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea va participa în data de 3 aprilie la activităţile de plantare de puieţi la Goranu, organizate cu acest prilej de Direcţia Silvica Vâlcea.

Istoricul „Lunii Pădurii” a debutat în anul 1872, în SUA, o dată cu organizarea sărbătorii sădirii arborilor, ca o consecinţă a despă­duririlor accentuate. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Ins­trucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”.

„Luna Pădurii” promovează conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor, care urmăreşte, în principal, găsirea unor metode corecte de gestionare a pădurilor şi evitarea interdicţiilor radicale care nu ar conduce decât la accentuarea presiunilor populaţiilor umane asupra pădurilor. Aceasta se concretizează printr-o activitate de exploatare forestieră realizată astfel încât tăierea arborilor să se facă planificat, în relaţie directă cu măsurile de refacere a pădurii şi a funcţiunilor sale.