La toamnă, în comuna Mihăeşti, primarul Bărzăgeanu inaugurează două noi grădinițe


Două noi grădinițe vor fi inaugurate, în septembrie, în Mihăești. Cele două noi unități preșcolare, una în Govora-sat și cealaltă în Buleta, au fost realizate cu fonduri de la Banca Mondială. Primarul Constantin Bărză­geanu a primit și avizul Inspectoratului Școlar Județean ca grădinița din Buleta să fie cu program prelungit. În perioada următoare, vor fi achiziționate pătuțuri speciale pentru copii. Mai nou, alesul local din Mihăești susține că are promisiunea Consiliului Județean pri­vind alocarea unui microbuz școlar, aces­ta fiind necesar transportului ele­vilor în Govora-sat. Până acum, copiii făceau câțiva kilometri pe jos până la școală.