LA PAS PRIN RÂMNIC


Mi-am propus să las deoparte subiectele politice sau economice, de toate zilele, și să ne ocupăm puțin de latura lăuntrică, de suflet. Îmi provoc cititorii să facem un recurs la memoria Râmnicului nostru. Mă surprind adeseori în plimbări prin centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, oprindu-mă în fața unor case cu o arhitectură deosebită, dintr-un alt secol. Observ că sunt bine întreținute, unele dintre ele chiar renovate, spre deosebire de cele din București unde situația e mult mai precară. Acolo domnește dihotomia, unele clădiri au scăpat de mafia imobiliară pentru a fi reabilitate și e o plăcere să le privești, restul sunt lăsate în paragină până se prăbușesc ca să poată fi folosit terenul de sub ele.
În Râmnicu Vâlcea e altceva. În majoritate, casele emblematice fac parte din patrimoniul cultural național și sunt tratate ca atare, fapt evidențiat printr-o plăcuță cu înscrisuri. De obicei este amintit anul construcției, numele primului proprietar și, eventual, cel al arhitectului-șef. Privind contemplativ către arcadele maiestoase sau bolțile ogivale, în caz că mi se permite să intru, mi-aș fi dorit să știu mai multe despre acele locuri. Aș căuta să invoc spiritul unui ghid cu vaste cunoștințe civice, de istorie și arhitectură, care să-mi picure în urechi informații despre stilul arhitectonic folosit, obiectele de décor și decorațiunile care dau valoare construcțiilor, personalitățile care au călcat pragul acestora, evenimentele care le-au înnobilat vârsta venerabilă etc. M-aș simți îmbogățit cultural și sufletește. M-aș considera mai pregătit să fac diferența între diferite stiluri de arhitectură, unele clasice, altele moderne, dar, mai ales, aș ști să le separ de kitsch-urile atât de intruzive în viața noastră. Și poate că bunul gust va supraviețui atacului lor nemilos.
Cum s-ar putea face asta? Foarte simplu, propunând Consiliului Local, Primăriei, o inițiativă pe care o consider ușor de realizat: „La pas prin Râmnicul meu”. Este un proiect cultural, o alternativă de educație urbană, o invitație la înțelegerea patrimoniului și un manifest civic de recuperare a memoriei orașului. Săptămânal sau chiar mai des, în funcție de interesul publicului, doi ghizi pot aborda trasee culturale care să nu depășească doi kilometri, cu opriri interactive în care să îmbine cunoștințele de urbanism, poveștile, literatura, istoria, arhitectura, educația vizuală. Nu m-ar mira să văd sute de tineri făcând cerc în jurul celor doi ghizi înarmați cu o portavoce, în timp ce le vorbesc despre orașul nostru. Deși proiectul se adresează tuturor vârstelor, nu face distincție între turiști și localnici, are o mai mare deschidere către tineret. Ar putea fi implementat și în cadrul școlilor, al liceelor, la orele de educație civică sau în «Săptămâna altfel». Pentru ghidaj am putea beneficia de aportul funcționarilor primăriei în frunte cu arhitectul-șef al orașului. Inițiativa ar putea fi preluată și de alte primării ale județului Vâlcea.
Știu că avem oameni inimoși, studenți cu inițiativă, profesori cu cunoștințe temeinice de istorie sau arhitectură, care nu s-ar da în lături să ne împărtășească din cultura lor. Mai știu că există în literatura română câteva monografii și impresii de călătorie valoroase consacrate Râmnicului. Consider că atât primăria, cât și organizațiile civice au o obligație morală de a civiliza și cultiva gustul publicului în materie de tendințe arhitecturale. Ar putea susține un astfel de demers. Deci? Îmi permit să sugerez și o alternativă. În caz că nu se poate pune pe picioare un asemenea proiect, măcar un tur virtual tot trebuie făcut, care să fie găzduit pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea. Zic și eu. Nu dau cu parul.