LA MULȚI ANI, războinicule centenar!


Sâmbătă, 17 aprilie 2021, veteranul de război Aurelian Mateescu a împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani. Maiorul în retragere a fost vizitat și felicitat de către reprezentanții AMVVD Vâlcea: „Am vizitat numeroasa și frumoasa familie a maiorului în retragere MATEESCU AURELIAN, veteran de război al României. În 17 aprilie 2021 acesta împlinește 100 ani, dar nu ai crede acest lucru privind la aspectul său exterior, la câtă energie emană, la cât de ancorat și prezent în realitate este veteranul nostru”.
Oaspeții militari i-au oferit veteranului o diplomă aniversară și câteva pachete cu bunuri alimentare și după cum mărturisesc pe pagina de socializare au încercat să îi spună și câteva cuvinte, „dar ce poți să-i mai spui unui om care a înțeles deplin sensul profund al vieții, care are adevăratele răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieții și a trăit permanent în ascultare de Dumnezeu?”
„În fața unor astfel de oameni care, dacă nu ar fi atât de modești, ar face obiectul unui subiect de roman sau de film, nu poți decât să fii recunoscător că ai putut petrece puțin timp în compania lor. Atât de încercați de viață, atât de trudiți, atât de modești dar atât de bogați în zile, în înțelepciune și sufletește, așa sunt veteranii de război ai României. Așa este și mr. rtr. Mateescu Aurelian care, prin modul sau chibzuit și cumpătat în care a trăit, a ajuns să transmită strănepoților săi poveștile sale uimitoare de viață și pilda sa de atitudine în fața grelelor încercări. Un om care a vegheat toată viața să nu-și întineze trupul sau sufletul cu lucruri care să-i aducă prejudicii, nu trebuie să ne surprindă că a ajuns la 100 ani fără să aibă nevoie de nici un medicament și care se bucură și în prezent de viață ca și cum aceasta abia ar începe pentru el.  Ne scoatem beretele și capelele în fața unui astfel de om și îi mulțumim că există pentru a ne dovedi că, prin atitudine demnă și curățenie sufletească, poți trece prin viață rămânând împlinit sufletește și fericit până la adânci bătrâneți.”, a spus Gabriel Slabu, reprezentant AMVVD Vâlcea.