La mulți ani! Constantin Mateescu – 90
Între cei mai de seamă scriitori pe care i-a dat Vâlcea literaturii române se află și prozatorul Constantin Mateescu, sărbătorit astăzi de întreaga breaslă și de milioane de cititori la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani.
Constantin Mateescu s-a născut la 31 ianuarie 1929, în orașul Râmnicu Vâlcea, într-o familie care se bucura de o bună reputație și prețuire la vremea respectivă: tata – Iulian Mateescu, ofițer, și mama – Olimpia (n. Georgescu).
Viitorul scriitor urmează școala primară în orașul natal, ca și cursurile liceale, la celebrul „Lahovary” – și astăzi unul dintre cele mai importante Colegii Naționale din România. Este licențiat al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București.
Debut literar în revista „Flacăra”, în anul 1965, iar cel editorial, un an mai târziu, cu volumul de nuvele și schițe „Rochia cu anemone”, cu care s-a făcut remarcat de la început în întreaga țară, anunțându-se ca un prozator de anvergură. De altfel, în lungul vieții a scris o operă care va dăinui în literatura română.
Ne-am întâlnit întâia dată în 1968 – și de atunci viața ne-a purtat prin ani și mai buni și mai răi. A fost și a rămas un om drept, prietenos, onest, nu s-a înclinat niciodată în fața autorităților, a scris o operă în fața căreia stă oricând cu fruntea sus. În toți acești ani a avut și o bogată activitate profesională: referent științific la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei Române (1950-1952), redactor la Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (1954-l958), profesor la Nucet-Dâmbovița (1959-l961) si la Liceul „Dumitru Moțoc” din București (1961-1987).
A publicat proză scurtă, nuvele, romane, volume de critica literară (Memorial de lectură, 1972), de istorie literară, literatură pentru copii si tineret. Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1970); Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova (în 1980 și 1984).
Constantin Mateescu și-a construit o operă consistentă ce dă, încă de la prima lectură, impresia unei remarcabile armonii tematice si stilistice. Prozatorul de excepție, memorialistul, eseistul și istoricul literar cu o îndelungată activitate scriitoricească este un onorabil exponent al literaturii române, cărțile sale fiind scrise cu competență, interesante pentru cititorii de toate vârstele, cu care Vâlcea sa natală se mândrește, ca și cititorii din țară și de peste hotare. „Constantin Mateescu – notează un confrate – scrie o proză armonioasă și discretă, cu numeroase reflecțiuni lirice, o proză de notație și de atmosferă, în care realismul reprezentării cadrelor sau situațiilor este fericit adâncit de abordarea analitică și nu rareori colorat de imixtiunile fantasticului.”
Cum spuneam mai înainte, Constantin Mateescu a publicat culegeri de proză scurtă, nuvele, romane, memorii etc., remarcându-se însă ca neîntrecut nuvelist contemporan. De altfel, cineva scria că, citez, „preferința sa pentru nuvelă este vizibilă și în romane, acestea fiind fie povestiri expandate, ca „Zborul de probă” (1968) sau „Toamna, păsările” (1975), ambele tratând situații de criză adolescentină, fie o serie de episoade închise într-un cadru, ca în cazul romanului „Autoportret cu bască” (1981), probabil cea mai ambițioasă scriere a lui Constantin Mateescu, roman a cărui miză este reconstituirea poveștii unei vieți, structurat după principiul „gig-saw puzzle.”
„Uriașul talent de povestitor al lui Constantin Mateescu este dovedit în nuvelele și romanele sale, dar și în cărțile sale nebeletristice: „Memoria Râmnicului”, „Drumurile lui Anton Pann”, „Pe urmele lui Nicolae Filimon” Volumul „Fumul bunicului” (1971) și romanul „O partidă de bile” (1973) se inspiră din lumea copilăriei, iar în 1970, îmi amintesc, cu „Avionul de Cluj” reputatul scriitor (în colaborare) elaborează un text dramatic. Alte cărți ale sale, cu autografe, aflate la loc de cinste în biblioteca mea: „Noaptea si ziua”, roman, 1970; „Walhalla”, nuvele. 1973; „Fantezie pentru o trompetă solo”, nuvele, 1976; „După-amiaza unui faun”, nuvele, 1978; „Câinele andaluz”, nuvele. 1980; „Marele șlem”, nuvele. 1980; „Anonim flamand”, povestiri. 1983; „Bal la Casa Ofițerilor”, un celebru roman, apărut în mai multe ediții, inspirat din realitatea Vâlcii; „Coline în soare”, roman. 1989. Și lista ar putea continua cu alte titluri de cărți valoroase, care ar merita retipărite de case de editură din țară sau traduse pentru a fi publicate peste hotare.
La senioriala vârstă de nouă decenii, iubit confrate, o urare strămoșească din suflet: La mulți ani cu sănătate! Fericire multă și iubire cât cuprinde pământul din partea celor dragi, a prietenilor, a tuturor cititorilor.