La Fârtăţeşti, Bicicleta, vedeta de Sfântă Mărie Mică


• ediția a cincea a «Zilei Comunei» îi are pe afiș pe celebrii Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian
Vineri, de Sfântă Mărie Mică, Fârtățeștiul și primarul Nicolae Voicescu (foto) vor fi în zi de mare sărbătoare. Pentru al cincilea an consecutiv, cea mai mare comunitate rurală din județ petrece împreună cu alesul său, care va rotunji anii la borna 55.
Programul debutează de la ora 10.00, cu cea de-a V-a ediţie a concursului de ciclişti, concurs la care pot participa persoane cu vârsta cuprinsă între 14 şi 75 de ani, pe traseul de aproximativ 38 de kilometri dintre Primăria Fârtăţeşti – DC81 = 5,4 km – Dozesti – Stănculești – Tanislavi – Danca – Popeşti pe DJ676A = 6,5 km – Giuleşti – Giuleşti (Monument) 2,2km pe DN67B – Valea Mare (Ciuperca) 9,1 km pe DN 65C – DJ 643B Valea Mare – Măciuca 11,8 km – Fârtăţeşti intersecţia cu DN 65C – Primăria Fârtăţeşti (sosire) = 2,8 km. Câștigătorii vor primi biciclete şi diplome. În paralel, pe sinteticul din fața sediului primăriei se va desfășura și o competiție de mini-fotbal.

Enceanu și Mâțu fac atmosferă

Din punct de vedere artistic, organizatorii au invitat pentru ediția 2017 a „Cântecelor Cernei”, festivalul simbol al Fârtățeștiului, ansambluri și grupuri folclorice din nu mai puțin de 15 localități. În plus, după amiaza evenimentului va aparține celebrilor și nedespărțiților Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian. Manifestările se vor închide la orele 21.30, cu un foc de artificii.