La Costești,
BANII DIN «ANGHEL SALIGNY» merg către reabilitarea și extinderea rețelei de apă potabilă


Nu ne gândeam că vom pomeni de atâtea ori numele inginerului, academicianului și ministrului Anghel Saligny. Iată însă că o facem pentru că Guvernul a dat numele acestui mare om al României de la finalul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea celei de-a treia «versiuni» a Programului Național de Investiții. Dacă primele două s-au numit PNDL 1 și PNDL 2, al treilea poartă numele lui Anghel Saligny.
În acest material dorim să prezentăm succint (vom reveni pe larg în ediții viitoare ale ziarului nostru) situația fondurilor care au fost alocate comunei Costești. Comunității de sub Arnota, condusă de edilul Toma Marius Peștereanu, i-a fost alocată o sumă de bani pentru realizarea unui proiect de care cetățenii au mare nevoie. Banii nu sunt suficienți și nu puteau fi suficienți pentru cât de mari sunt nevoile reale ale comunităților rurale din județ (indiferent despre care comună am vorbi!), însă cele peste 7,5 milioane de lei pe care Costeștiul le va primi de la Ministerul Dezvoltării nu sunt de neglijat. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție apă potabilă în mai multe sate ale comunei Costești, această necesitate fiind, după cum spuneam, una dintre cele mai stringente pentru localnici.