Jucătoarele de la HCM au fost aproape de un rezultat pozitiv la Constanţa, dar neşansa a făcut ca ele să bifeze o nouă înfrângere


• Universitatea Neptun Constanţa – HCM Râmnicu Vâlcea 19-17 (9-10 la pauză)

Marţi seară, cu prilejul etapei a X-a din Liga Naţională de handbal feminin, Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea a evoluat la Constanţa, în compania echipei gazdă Universitatea Neptun. Meciul nu a început sub cele mai bune auspicii pentru vâlcence, arbitrii permiţând accesul elevelor Simonei Gogârlă pe teren doar după ce au îmbrăcat tricouri de antrenament peste cele oficiale. Acestea din urmă nu erau toate identice, unele jucătoare având inscripţionat pe echipament numele altor sponsori. Astfel, s-a optat pentru varianta ca tricourile de joc să fie acoperite cu cele pentru antrenament, decupate pe spate pentru a se putea distinge numerele jucătoarelor.

Totuşi, această situaţie mai rar întâlnită la un meci de handbal nu le-a stânjenit pe municipale, ele începând ca „din tun” partida de la Constanţa. Janina Luca, Irina Lazarin şi Roxana Cherăscu au dat tonul întâlnirii în primele minute, Vâlcea instalându-se la conducere, scor 4-2. Situaţia a devenit şi mai favorabilă handbalistelor pregătite de Simona Gogârlă şi Mia Rădoi după ce Janina Luca a reuşit să transforme în gol două lovituri de la 7 metri, iar HCM conducea cu 6-3 în minutul 10. Din păcate, evoluţia ostilităţilor în partida de la malul mării a demonstrat că acesta a fost ecartul maxim de scor în favoarea HCM, jocul vâlcencelor intrând din acel moment pe o traiectorie descendentă. Mădălina Toma şi Ala Sheiko au supus la grea încercare defensiva râmniceană, însă Amelia Busuioceanu şi aceeaşi Janina Luca au menţinut avantajul oltencelor, HCM conducând cu 8-6 în minutul 19. Peste numai trei minute, constănţencele au reuşit să echilibreze pentru prima dată balanţa pe tabela de marcaj, golurile Oanei Ionescu şi ucraineencei Sheiko facând ca scorul dintre Neptun Constanţa şi HCM să devină unul egal, 8-8. Vâlcencele s-au năpustit apoi în atac, însă acţiunile lor au fost unele după altele zădărnicite de intervenţiile portăriţei de numai 17 ani, ucraineanca Yulya Dumanska, acesta bifând paradă după paradă în poarta echipei din Constanţa.

Clara Vădineanu a găsit în cele din urmă drumul spre gol, experimentata jucătoare de la HCM înscriind cu un gol foarte frumos de la distanţă. Diana Constantinescu a dublat imediat avantajul municipalelor, iar antrenorul Ion Crăciun de la Constanţa a cerut time-out. La reluarea jocului, Andreea Enescu a redus din diferenţă, Constanţa apropiindu-se la un singur gol. Şi portăriţa echipei vâlcene s-a făcut remarcată pe final, experimentata Stăncuţa Guiu reuşind să pareze două lovituri de la 7 metri, în faţa Mădălinei Toma şi Alei Sheiko. Cu 10 secunde înaintea expirării celor treizeci de minute aferente primei reprize, Simona Gogârlă a solicitat time-out, „orchestrând” ultimul atac al grupării râmnicene. Indicaţiile acesteia, prin care se dorea ca Janina Luca să primească mingea în ultimele secunde şi să arunce la poartă, nu au fost întocmai respectate de municipale, iar scorul pauzei a rămas cel stabilit de Andreea Enescu în minutul 29, 10-9 în favoarea echipei din Râmnicu Vâlcea.

 

Munca din prima repriză s-a risipit după pauză! Vâlcea a primit gol având dublă superioritate numerică şi a ratat ocazii din aceeaşi situaţie

 

Evoluţia entuziasmantă a handbalistelor de la HC Municipal de pe parcursul primei reprize a început să fie tot mai rar prezentă în jocul acestora după revenirea de la cabine. Handbalistele pregătite de Simona Gogârlă au intrat parcă mai timorate şi nesigure pe ele, constănţencele dictând ritmul jocului încă din primele minute ale actului secund. Mădălina Toma a restabilit egalitatea în primul minut al părţii secunde, iar prin golurile semnate de Bianca Tiron şi Andreea Enescu, Neptun Constanţa a trecut pentru prima dată în avantaj, scor 12-10 (minutul 34). Talentul şi experienţa Clarei Vădineanu s-au făcut din nou resimţite în minutul 35, Vâlcea restabilind egalitatea în mai puţin de 60 secunde (scor 12-12). Revenirea a fost însă de scurtă durată fiindcă aceeaşi Mădălina Toma, cu o dublă, şi Bianca Tiron au adus Constanţa la un avantaj de trei goluri (15-12, minutul 46). Vâlcea a avut din nou câteva momente de tresărire, apropiindu-se la numai un gol, în minutul 50 (scor 16-15 în favoarea Constanţei).

 

Punctul culminant a fost atins în minutul 51. Dumanska a „închis” poarta gazdelor

 

Cu zece minute înaintea expirării timpului regulamentar de joc, Vâlcea a avut şansa de a reveni în ecuaţia partidei şi de a îndeplini obiectivul fixat de preşedintele Toma Pleşa, obţinerea victoriei în faţa echipei din Constanţa. Conform unui vechi proverb care spune că „Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu îţi bagă”, handbalistele de la HCM s-au trezit în minutul 51 cu o dublă superioritate numerică, după ce două jucătoare de la Constanţa fuseseră eliminate pentru fault. Numai că fazele imediat următoare au lăsat probabil fără cuvinte membrii staff-ului vâlcean. În şase contra patru, municipalele au ratat de două ori, Yulya Dumanska, tânăra portăriţă ucraineancă dintre buturile Constanţei, parând senzaţional de fiecare dată. Apoi, la una dintre fazele de atac ale gazdelor, prelungită până aproape de pasiv în speranţa trecerii timpului, constănţencele au reuşit să marcheze în dublă inferioritate numerică, scăpând cu faţa curată dintr-o situaţie extrem de dificilă în care Vâlcea putea relansa partida. Mai mult decât atât, în minutul 56, Bianca Tiron a reuşit să marcheze pentru gazde la o altă fază în care echipa din Constanţa se afla în inferioritate numerică, de această dată în cinci jucătoare contra şase (scorul devenind 18-15 în favoarea gazdelor).

Chiar şi după aceste momente foarte confuze pentru echipa râmniceană, jucătoarele pregătite de Simona Gogârlă au continuat să spere, diferenţa de câteva goluri putând fi recuperată în ultimele minute. Asaltul final la poarta Constanţei a început promităţor. Janina Luca şi Hermina Stoicănescu au punctat în minutele 58 şi 59, apropiind Vâlcea la numai un gol (18-17 în favoarea gazdelor). Însă, totul s-a terminat în ultimele secunde, când, în urma unei faze prelungite de atac a gazdelor, Andreea Enescu a reuşit să dea lovitura de graţie elevelor Simonei Gogârlă şi să închidă tabela la 19-17 în favoarea Constanţei.

 

Vâlcea rămâne „abonata” ultimului loc

 

În urma înfrângerii suferită la Constanţa, HCM Râmnicu Vâlcea păstrează postura de „lanternă roşie” a Ligii Naţionale feminine, cu numai un singur punct acumulat. Pe poziţiile imediat următoare în clasament se află CSM Ploieşti (3 puncte şi un meci mai puţin disputat), Universitatea Neptun Constanţa (6 puncte) şi CSM Cetate Deva (8 puncte şi un meci mai puţin disputat). În următorul joc oficial, ultimul din turul Ligii Naţionale feminine, Handbal Club Municipal va evolua, pe teren propriu, în compania unei alte formaţii care se luptă pentru evitarea retrogradării, CSM Cetate Deva. Partida va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, mai exact pe 15 ianuarie.

Â