Jakob Vestergaard vs Gheorghe Tadici, galactice vs. tricolore


• CS Oltchim şi echipa naţională dispută astăzi un meci de pregătire
 

Cei mai cunoscuţi tehnicieni care activează în handbalul feminin românesc vor sta astăzi, din nou, faţă-n faţă, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Gheorghe Tadici are posibilitatea de a-şi lua revanşa în faţa danezului Vestergaard, după cele două înfrângeri suferite anul trecut: prima în calitate de selecţioner al României, iar cea de-a doua, într-un joc oficial, în Liga Naţională, când Tadici s-a aflat pe banca formaţiei HC Zalău.

Vestergaard poate alinia cea mai bună distribuţie. Tadici va apela la improvizaţii

Conform „protocolului” stabilit între cei doi tehnicieni, antrenorul Oltchimului se poate baza pentru acest joc de pregătire pe aportul tuturor handbalis­telor de care dispune în mod normal, cele cu cetăţenie română având permi­siunea selecţio­nerului de a evolua pentru echipa de club. Evident, danezului de pe banca Oltchimului îi va lipsi o jucătoare, dar din motive care nu au nicio legătură cu acest joc: portăriţa Amandine Leynaud abia a început antrenamentele fizice ulterioare operaţiei de la meniscul genunchiului stâng şi încă nu a revenit la Vâlcea.

În schimb, Gheorghe Tadici a fost nevoit să apeleze la anumite „impro­vizaţii” în lotul echipei na­ţio­nale, însă,  tocmai acesta este scopul partidei de astăzi, acela ca selecţionerul să vadă „la lucru” handbaliste care au fost chemate mai rar la prima repre­zentativă. Astfel, din lotul de 20 tricolore, convocate încă de la începutul acestei săptămâni în Râmnicu Vâlcea, fac parte mai multe handbaliste obişnuite cu atmosfera din sânul echipei naţionale (Daniela Băbeanu, Melinda Geiger, Mihaela Smedescu sau Clara Vădinea­nu), dar şi câteva cvasidebutante (Da­niela Binescu, Oana Cârstea, Luciana Marin sau Timeea Tătar).

Accesul publicului spectator va fi permis în mod gratuit

Întâlnirea dintre CS Oltchim şi echipa naţională a României este programată a se disputa în după-amiaza acestei zile, cu începere de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Dintr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al CS Oltchim aflăm faptul că toţi cei interesaţi să vizioneze acest meci din tribunele Sălii Sporturilor, o pot face în mod gratuit, accesul publicului spectator făcându-se în mod liber.

Tricolorele vor mai susţine un meci în Sala Sporturilor

Selecţionerul României va mai avea şi mâine posibilitatea de a-şi testa ele­ve­le, de această dată în compania unei for­maţii ceva mai „accesibilă” decât „selec­ţio­nata mondială” pregătită de Jakob Vestergaard. Tricolorele vor evolua în compania echipei din Liga Naţională SCM Craiova. Pentru Gheorghe Tadici, aceste meciuri de pregătire sunt deo­sebit de importante prin prisma faptului că numai în acest mod selecţionerul îşi poate forma o idee cât mai aproape de realitate în ceea ce priveşte numele hand­balis­telor care se pot adapta cerinţelor echipei naţionale.

Ultimul test înaintea derby-ului Ligii Naţionale

Pentru galacticele de la Oltchim, partida pe care o vor disputa astăzi este ultima înaintea unui joc destul de dificil. Aşa cum am amintit în numere ante­rioa­re ale cotidianului nostru, CS Oltchim va susţine sâmbătă, 26 ianuarie, cu înce­pe­re de la ora 12.00, partida contând pen­tru ultima etapă a turului Ligii Naţio­nale. Handbalistele pregătite de Jakob Vestergaard, ocupantele primului loc în clasament, se vor deplasa la Baia Mare, acolo unde se vor duela cu maramureşencele de la Handbal Club Municipal, clasate locului secund.