IPJ Vâlcea a dat verdictul: Județul nostru ocupă un îngrijorător loc 6 naţional în privința criminalității


Referitor la infracţionalitatea sesizată, volumul criminalităţii este de 1.870 infracţiuni la 100.000 locuitori, faţă de 1.596, cât reprezintă media naţională, situând inspectoratul din Vâlcea pe locul şase pe țară. Volumul criminalităţii stradale sesizate este de 52 infracţiuni la 100.000 locuitori, faţă de media naţională care este 101, inspectoratul situându-se pe locul 27, faţă de locul 25 în perioada similară a anului 2012. Indicatorii privind activitatea de constatare, respectiv numărul de infracţiuni din dosarele în care s-a început urmărirea penală, în primele 6 luni ale anului 2013, situează inspectoratul pe locul 13, în apropierea mediei naţionale. În funcţie de mediul de producere al infracţiunilor sesizate, evoluţia criminalităţii se prezintă astfel: în mediul urban infracţiunile sesizate au rămas la aceleaşi cote (3.778 infracţiuni), iar în mediul rural ele au scăzut cu 2,93% (de la 3.777 la 3.665). Ponderea cea mai mare o reprezintă infracţiunile de natură judiciară (56,91% din totalul infracţiunilor sesizate).

La nivelul judeţului Vâlcea, din totalul celor 7.548 infrac­ţiuni sesizate, cea mai mare pondere o au următoarele genuri de infracţiuni: furtul, lovirea sau alte violenţe, distrugerea, infracţiunile la regimul rutier şi ameninţarea, reprezentând  63,57%. Volumul infracţiunilor economico–financiare sesizate este de 277 infracţiuni/100.000 locuitori, făcând ca judeţul nostru să se claseze pe locul 10 la nivel naţional. În perioada de referinţă, în cadrul dosarelor penale constituite pentru in­frac­ţiuni economico-financiar, au fost cercetate 490 persoane, cu 20 mai multe decât în semestrul I 2012. Accentul a fost pus pe constatările în domeniul evaziunii fiscale, mai ales în ac­tualul context în care prevenirea şi descoperirea acestor in­frac­ţiuni reprezintă o prioritate. Numărul infracţiunilor de evaziune fiscală în care s-a început urmărirea penală a crescut, anul acesta fiind de 124.

La nivelul judeţului Vâlcea, putem afirma că nu se înregistrează o infracţionalitate gravă care să afecteze în mod major climatul de ordine şi siguranţă publică, ponderea deţinând-o furturile, în special furturile de subzistenţă care nu au un prejudiciu major şi nu sunt comise prin moduri de operare deosebite, urmate de agresiuni minore, respectiv loviri sau alte violenţe şi ameninţări, precum şi de distrugeri. Această categorie de agresiuni minore, ce presupun un număr mic de zile de îngrijiri medico-legale, de ameninţări ori care se manifestă prin distrugeri de mică amploare, reprezintă genul de infracţionalitate care trebuie avută în atenţie în a doua parte a anului 2013. Acestea apar pe fondul unor stări conflictuale, dar în cele mai multe cazuri sunt spontane. Referitor la numărul dosarelor penale soluţionate în ultimii 5 ani, în perioada de referinţă a semestrului I, la IPJ Vâlcea există o situaţie pozitivă, în sensul în care, pe fondul unui număr similar al dosarelor înregistrate, cel puţin comparativ cu ultimii doi ani, au fost soluţionate mai multe dosare penale, ceea ce indică un efort suplimentar şi o mai mare implicare. Având în vedere evoluţia fenomenului infracţional sesizat, se constată scăderi faţă de semestrul I 2012 cu 117 infrac­ţiuni, reprezentând 1,53%. Scăderile, deşi nu sunt nesemnificative, arată, printre altele, şi o eficienţă mai mare a activităţii preventive în ultima perioadă, având în vedere trendul crescător al criminalităţii, inclusiv la nivelul primelor 5 luni ale anului în curs.