Întrebare pentru administratorii Dedeman Râmnicu Vâlcea și pentru autorități: toți cei care parchează mașinile pe locurile pentru persoane cu dizabilități respectă legea?


Nu de puțin timp, Dedeman Râmnicu Vâlcea dovedește că are o parcare ce respectă legislația în vigoare în privința numărului locurilor destinate persoanelor cu dizabilități. Adică cel puțin 4% din numărul locurilor să fie marcate și rezervate acestei categorii de persoane (în Râmnicu Vâlcea, compania la care facem referire are un număr chiar mai mare de 4% din locurile de parcare rezervate acestei categorii de persoane).
Observăm însă, de mai multă vreme, o situație nu tocmai plăcută pentru șoferi în parcarea Dedeman Râmnicu Vâlcea. Avem imagini din zile diferite (cea pe care o prezentăm acum este realizată vineri, 22 noiembrie, la ora 15.00) în care se vede că locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap sunt mai mereu ocupate. În plus, prin parcare, nu o dată am auzit clienții plângându-se că nu toți cei care își lasă mașinile pe acele locuri ar avea vreun handicap. Ceea ce, credem noi, este și adevărat. Astfel, credem că administratorii magazinului din Râmnicu Vâlcea ar trebui să îi verifice cu mai multă atenție pe cei care parchează pe aceste locuri și să ia măsuri. Sau, poate nu ar fi rău ca autoritățile să se sesizeze și să ia măsuri față de administratorii magazinului, care tratează oarecum indiferenți această situație!