Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 noiembrie 2019

Înnobilarea prin scris a banalului aparent


„B-MAX”, roman post-modern, mozaicat, ”puzzle”, cum însuși scriitorul Marius Cărbunescu l-a numit (apărut recent sub sigla prestigioasei Edituri Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea) , are asemănări cu romanele scriitorului francez Antoin de Saint-Exupery: ”Curierul de Sud”, ”Pilot fără noroc” sau ”Zbor de noapte”. Scriitorul francez – pilot făcea zboruri cu escale în diferite aeroporturi, pe când scriitorul vâlcean de origine trăiește o seamă de experiențe terestre la volanul unui autoturism, ca uberist (timp de cinci ani). A făcut curse auto, parcurgând peste 51 de mii de kilometri, însemând cam înconjurul lumii, având alături pasageri din 59 de țări, care vorbeau 31 de limbi. Un record greu de egalat de orice scriitor de pe mapamond, care își propune să se documenteze, în acest mod pentru o carte. Prozatorul Marius Cărbunescu știe să facă „escale” în intimitățile călătorilor de ocazie, sondând cu talent și finețea unui mare psiholog în inimile acestora, culegând întâmplări, fapte deosebite de viață etc., măiestrit împletite în paginile cărții.
Jurnalul unui uberist, cum își subtitrează romanul Marius Cărbunescu, are pagini memorabile de întâmplări unice, descrise cu mare talent. Nu-i o carte ușor de citit, e profundă, care pune gândirea cititorului la căruța imaginației. Multe dintre întâmplările descrise sunt hazlii, unele obișnuite, diurne, însă unele sunt încărcate de tragism. Întâlnim pasageri ocazionali care-și uită în taxi valize, costume, rochii, obiecte de preț ș.a., iar uberistul e nevoit să facă de cele multe ori calea întoarsă pentru a le preda celor ”distrați”. care ”locuiesc în vile cu aspect interbelic”. Întâlnim și tineri căsătoriți care, imediat ce se urcă în taxi, încep să se certe, ajungând la jigniri și chiar pălmuiri; ba și fotbaliști ce merg spre stadioane, la antrenament, dar sunt beți în asemenea hal încât, unii, „propagă în toată mașina un zgomot de toaletă desfundată cu un miros și o duhoare din același registru”. Nu lipsesc din peisaj nici acei politicieni care nu se sfiiesc, fac aranjamente de culise, interesându-i banii, șantajând pe cei naivi: ”…lasă-l să dea lozul că vedem noi apoi cum scăpăm de el… îl aburim cu profeții savante despre schimbările climatice în politica românească, bla, bla, bla, rahaturi din astea, am talent la îmbrobodit”. O doamnă, care neștiind să deschidă ușa la autoturism (ușă glisantă), sare la apostrofări: ”Ce dracu de mașină este asta? Cum îți permiți să folosești o astfel e mașină pentru transport de persoane? Nu trebuie să aibă și ele o autorizație, ceva? Am să te reclam.”…
Întâlnirea cu un sociolog american, de baștină român, venit la un Congres de Dacologie, caută să-l lămurească pe autor cum funcționează democrația americană și de ce nu funcționează așa de bine și în România. Spune sociologul: ”Americanii trăiesc iluzia unei mari misiuni în lume, să exporte tipul unei societăți noi, o mare democrație înțeleaptă, puternică… pe când românii nu sunt pragmatici. Trăiesc drama unui trecut glorios în comparație cu prezentul decăzut, uitând că tocmai ceea ce pot influența este prezentul și, eventual, viitorul”. Întâlnirea cu un preot îi întărește convingerea că în ziua de azi nu se poate trăi numai dintr-o singură meserie: ”Credeți că mă ocup numai de preoție? Aș! La biserică sunt în slujba Domnului, iar apoi dau consultații juridice, aflându-mă în sluijba oamenilor nevoiași”. În dialogul ce-l are cu preotul face o trecere durerosă în revistă a marilor tunuri financiare ce s-au dat în România: Microsoft, EADS, Bechtel, cazul de la Institutul de Agronomie, cu defrișarea a sute de hectare de pădure etc., ajungându-se la concluzia că la noi confruntarea politică ”e mai degrabă o luptă în noroi”. Emoționantă este descrierea întâlnirii cu o familie de nemți care au venit cu bunica lor să revadă locurile natale din Moldova și Bucovina. La întoarcere, bunica face AVC și moare. Scriitorul descrie solar, la vedere, starea de fapt din medicina românească și ”jungla birocratică”. Au fost necesare două săptămâni până când sicriul să poată fi transportat în Germania. Simone, fiica decedatei, îi trimite un document care i se ceruse la spital. Când scriitorul se prezintă cu actul pentru a-l depune la ”morga documentelor” i se spune că nu era nevoie. ”Am plecat din spital cu sentimentul datoriei împlinite și, totodată, cu un gust sălciu… Ce desfășurare de forțe o fi fost necesară pentru transmiterea unei hârtii complet inutile. Curieri, avioane, ghișee, cereri, ștampile, timbre fiscale etc. Cât cinism în această Golgotă zadarnică! N-am vrut să mai răsucesc cuțitul în rană, spunându-i Simonei că putea să mai amâne procurarea documentului sau chiar să nu-l mai trimită deloc.”
Romanul „ B-MAX”, al treilea al autorului, reprezintă un succes și un salt spre consacrare al lui Marius Cărbunescu. Talentul lui de a microfilma întâmplări, aparent banale, dar înnobilate cu ”miez” fierbinte, îmi dă mari satisfacții, ca cititor, comparându-l și cu scriitorul kirghiz Cinghiz Aimatov, autorul celebrului roman ”O zi mai lungă decât veacul”. Îl închipui pe Marius Cărbunescu ca un curcubeu între cei doi scriitori amintiți, Antoine de Saint-Exupery și Cinghiz Aimatov, apărut după o ploaie căzută pe un pământ mănos. El însuși o fertilă lacrimă de cer în galeria autorilor de azi ai romanului românesc.

Advertisements

Ștefan I. Stăiculescu

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate