Început de săptămână, 16 urgențe pentru SMURD


Luni, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 16 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Buneşti, Călimăneşti, Creţeni, Diculeşti, Galicea, Livezi, Ioneşti, Pietrari, Râmnicu Vâlcea, Sineşti, Ştefăneşti şi Vaideeni pentru: un traumatism cranio-cerebral; un atac de panică; dureri: la nivelul capului, abdominale, de coloană, la membre; o plagă tăiată în zonă inghinală; plăgi la membre; deblocarea unui apartament şi stări generale de rău.  După acordarea primului ajutor calificat, 14 pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

Combină în flăcări, în Glăvile

În data de 11 august, la ora 19.00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la o combină agricolă în localitatea Glăvile. Până la stingerea incendiului, au ars materialele combustibile de la compartimentul motor. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminarii, se pare a fi producerea unui scurtcircuit la instalaţia electrică.