Începând cu 1 iulie a.c., salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 900 lei lunar


Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, începând cu 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut mai sus.
Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui menţionat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei.