Încă din prima zi de noiembrie, ALTE MII ȘI MII DE VÂLCENI au fost luați la verificat pentru Certificatul Verde


În data de 1 noiembrie 2021, salariații Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii Coronavirusului.
Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în săli de spectacole si la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 6 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ. Participarea în restaurante este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore), respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Ce au mai descoperit polițiștii?

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat (atât în mediul urban, cât și în rural) acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii Coronavirusului. Au fost verificate 105 de societăți comerciale, 142 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 3.327 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 6.500 de lei.
Polițiștii vâlceni au reamintit că portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise și deschise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al IPJ Vâlcea

Posting....