Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 octombrie 2020

În noaptea de Înviere, lumină la toate locurile de veci din cimitirele Râmnicului!


În condiţiile în care la aceste Sărbători Pascale restricţiile de acces în cimitire vor rămâne în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, primarul Mircia Gutău a avut inițiativa de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Edilul-şef a achiziţionat din banii săi aproape 18.000 de candele ce urmează a fi aprinse la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea. Acţiunea va fi derulată în după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 aprilie de către salariaţii Pieţe Prest SA (în cele două mari cimitire publice ale municipiului, „Cetăţuia” şi „Sfântul Ioan”, administrate de această societate) sau de către voluntari ai parohiilor ce gestionează cimitirele parohiale. Astfel, în noaptea de Înviere, toate locurile de veci unde se odihnesc rudele râmnicenilor vor fi luminate. Iniţiativa primarului Mircia Gutău a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, care l-a felicitat pentru implicare.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate