În Cupa României, Flacăra Horezu a eliminat o echipă din Liga a II-a


Miercuri, 28 august, la orele după-amiezii, Flacăra Horezu a susținut un nou meci în Cupa României. A fost vorba despre o partidă care a contat pentru turul al treilea din competiția «knock-out» a fotbalului românesc. Echipa vâlceană, care evoluează în Liga a III-a, a întâlnit gruparea gorjeană Pandurii Târgu Jiu, divizionară secundă. Întâlnirea de pe Stadionul Treapt a fost mai ușoară pentru fotbaliștii horezeni decât se așteptau chiar ei, probabil. Deși în urmă cu nu mai mult de cinci ani, Pandurii era o echipă care evolua în prima ligă românească (unde a fost și vicecampioană națională), în prezent această grupare se află la un nivel valoric cu mult inferior celui despre care aminteam. Gorjenii au primit câte un gol pe repriză și au plecat învinși din Treapt la capătul unui joc în care s-a văzut din plin că sunt «favoriți» la retrogradarea din Liga a II-a, ei fiind destul de departe chiar și de valoarea unei echipe de Liga a III-a, precum cea horezeană.
Pentru Flacăra, în prima repriză, a marcat senegalezul Gueye Mansour, în timp ce, în partea a doua, Ionuț Simeanu a fost cel care și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Partida s-a încheiat cu victoria echipei vâlcene, scor 2-0. Acest succes a fost savurat intens de cei peste 1.000 de suporteri care au venit la meci.

Urmează un alt meci contra unei echipe din Liga a II-a

După această calificare pe deplin meritată în turul al IV-lea din Cupa României, pentru Flacăra Horezu va urma un joc contra unei alte echipe din Liga a II-a. Partida se va disputa tot la Horezu, deoarece Flacăra își va păstra statutul de echipă care evoluează într-un eșalon inferior al fotbalului românesc și astfel va avea dreptul de a evolua pe teren propriu. Acest joc se va disputa în jurul datei de 11 septembrie. Dacă horezenii vor trece și de adversarul din cel de-al patrulea tur al Cupei României, atunci ei vor avea șanse maxime de a duce pe stadionul din Treapt chiar o echipă din Liga I!