În contextul Zilei Culturii Naționale, Râmnicul găzduiește mai multe evenimente artistice


În avanpremiera Zilei Naționale a Culturii, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, îi invită pe iubitorii de artă din județul nostru (și nu numai) vineri, 14 ianuarie 2022, la vernisarea a două expoziții. Acestea deschid programul curatorial al acestui an.
Astfel, în Galeriile Cozia Pasaj 1 și 2, la ora 17.00, va fi inaugurată expoziția de benzi desenate, carte și obiect a artiștilor Mădălin Ștefan și Amalia Tirica, intitulată „Comix de cărți”. În Galeria Artex, de la ora 18.00, va fi inaugurată expoziția personală de pictură și sculptură a artistului Petru Vasîi. În deschiderea acesteia este programată o reprezentație muzicală ce va fi susținută de către mezzosoprana Nicoleta Vasîi, de pianista Galina Nemțeanu și de invitatul lor, Mihai Țigaret.

Manifestările artistice continuă sâmbătă

Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale continuă sâmbătă 15 ianuarie 2022. Cum ați mai aflat din paginile cotidianului nostru, de la ora 18.00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” se va desfășura un spectacol intitulat „Citadele culturale”. Acesta este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Asociația Pro Valores. Spectacolul va propune o întâlnire sincretică, o îmbinare de creații românești din domeniile muzicii, poeziei și artei plastice. Protagoniștii vor fi actorul Adrian Titieni și membrii ansamblului „Duo Kitharsis”. De asemenea, publicul prezent va putea admira lucrările pline semnate de către acuarelistul Corneliu Drăgan Târgoviște, membru al Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
• Gabriela POPESCU, responsabil PR Galeria Artex Râmnicu Vâlcea