Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 mai 2019

În Bărbăteşti, Niculina Stoican va (în)cânta la ediţia 2016 a Brâului de Aur


Festivalul emblemă al Bărbăteştiului a ajuns la ediţia 45, iar organizatorii, în speţă Primăria, au căutat o vedetă pe măsură. Astfel,  Niculina Stoican va fi capul de afiş a serbărilor tradiționale de 8 septembrie, Sfântă Mărie Mică.
Ca-n fiecare an, deschiderea are loc, la ora 10.00, la Căminul cultural din Bodeşti, pe scena căruia ansamblurile participante îşi etalează repertoriul şi portul popular într-un spectacol folcloric întins pe durata a două ore. Apoi,  participanţii la festival au de parcurs drumul în căruţe până la ora 12.00, când primăria oferă tuturor celor prezenţi o masă creştinească. De la ora 14.00 la 14.30 are loc parada costumelor populare, ansamblurile folclorice parcurgând drumul dintre Căminul cultural Bărbăteşti şi Valea Otăsăului, în căruţe. Acolo, pe scena amenajată în aer liber, artişti de marcă încântă sutele de participanți, iar seara se încheie cu un mare foc de tabără.
La debuturile sale din 1970, festivalul era o inițiativă a CJCP Vâlcea și a Căminului cultural Bărbătești menită să revitalizeze și să valorifice tradiția dansului popular în viața culturală a satului. De-atunci şi până azi, an de an, au participat formații de dansuri populare din principalele vetre de folclor coregrafic din Vâlcea. Primul trofeu al acestui festival al dansului popular – „Brâul de aur” – a fost câștigat de Formația de dansuri populare din Bărbătești, înfiinţată în 1928 de Elena Constantinescu şi condusă acum de Lucreţia Dimitriu. În context, a fost inaugurat Muzeul sătesc, obiectiv de patrimoniu etnocultural, realizat între anii 1967 – 1970, „operă” a grupului de iniţiativă format din: Constantin Popescu, Elena şi Nicolae Năstoiu, Dumitru Tiţa, Constantin Boboacă, Ovidiu Avrămoiu şi Benone Morăreţu.

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Alte articole de la Eveniment