În atenția celor interesați: se fac angajări la CAS Vâlcea


Angajări la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea. În zilele de 4 și 6 mai a.c., CAS Vâlcea organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante: Consilier superior în cadrul compartimentului „Tehnologia Informației SIUI” și Consilier debutant în cadrul compartimentului „Resurse Umane, Relații cu publicul și purtător de cuvânt”. Concursul constă într-o probă scrisă, susținută pe 4 mai, de la ora 10.00 și interviu, în data de 6 mai, ora 14.00. Bibliografia, condițiile de participare la concurs, actele necesare întocmirii dosarului pot fi obținute de la sediul CAS Vâlcea și pe pagina de internet www.casan.ro/casvl/. Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este data de 22 aprilie (inclusiv), până la ora 15.00, la CAS– Resurse Umane.