În Alunu, mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea și cei ai secțiilor din orașele Horezu și Berbești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta fusese emis de Judecătoria Horezu și îl viza pe un bărbat domiciliat în comuna Alunu.
Astfel, la data de 4 octombrie, polițiștii au executat mandatul de arestare față de un tânăr de 23 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 2 luni închisoare. În fapt, la data de 25 decembrie 2016, cel în cauză ar fi condus un autoturism pe raza orașului Berbești, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În prezent, bărbatul se află încarcerat într-un penitenciar din județul Argeș.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea