HOPAAA… S-AU SPERIAT VÂLCENII! Încep să se îndrepte spre locul acela în care niște oameni «mascați» îi înțeapă în mână!


Că, în general, românii sunt o nație de oameni căpoși este un aspect cunoscut de către specialiștii în sociologie, medicină, psihologie etc., dar și de către oamenii mai destupați la minte, care au mai citit câte ceva la viața lor… în afară de mesajele din telefon și ce se mai scrie pe Facebook. Sigur, căpoșii nu știu că sunt… căpoși și ei rămân la părerea că persoanele din jurul lor sunt vinovate pentru orice rău care li se întâmplă!
Cam așa stă treaba și cu vaccinarea. Regula este valabilă în cele mai multe dintre județele (poate cu unele mici excepții prin județele mai occidentale) patriei noastre, dintre ai cărei locuitori aproape jumătate ar vrea să emigreze. Să luăm ca studiu de caz județul Vâlcea, că este reprezentativ pentru a înțelege situația națională. Prin lunile iunie-august, când pandemia se domolise și oamenii erau ocupați cu vacanțele, plajele și mititeii, centrele de vaccinare erau aproape pustii (cu prima doză se vaccinau una, maxim două sute de persoane / zi în toate cele aproximativ 20 de centre organizate la nivel județean). Ce mai, bătea vântul prin centrele de vaccinare! Luaseră chiar avânt opiniile că pandemia s-a terminat și autoritățile vor să folosească serurile cumpărate pe «bani grei» din străinătate, să nu rămână cu ele… pe inventar!
Ei bine, după ultimele săptămâni, în care pandemia a lovit groaznic inclusiv în județul nostru (și prăpădul nu s-a încheiat!), iată că numărul vâlcenilor care se vaccinează abia acum cu prima doză cunoaște o creștere la care autoritățile sanitare nici nu puteau spera. S-a ajuns ca în Vâlcea să se vaccineze cu prima doză chiar și șase – șapte sute de persoane / zi!
Cât de ocupați să fi fost cu grătarele și cu mititeii în muștar ăștia care nu s-au vaccinat cu prima doză în cele zece luni în care puteau să o facă!? Să îi fi speriat numărul mare al decedaților nevaccinați? Nu mai au încredere în «leacurile» de pe Facebook!?
Sursă foto: Arhivă