Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 august 2020

Handbalul feminin – UN NOU ÎNCEPUT la Râmnicu Vâlcea


După ce zeci de ani, Oltchim Râmnicu Vâlcea a scris istorie în handbalul feminin românesc și internațional, ca urmare a problemelor financiare ale sponsorului principal – SC Oltchim SA, clubul și implicit echipa intră în faliment, în plină glorie sportivă, în vara anului 2013.
Prin intervenția președintelui F.R. Handbal, Cristian Gațu, locul Oltchimului în prima ligă feminină este luat de Handbal Club Municipal, un club privat, dar cu finanțare de la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Sub această denumire, echipa participă în Liga Națională începând cu sezonul 2013-2014. Urmează trei sezoane în care echipa se zbate în mediocritate, de fiecare dată evitând retrogradarea la limită.
Din fericire, în vara anului 2016, în urma alegerilor locale, funcția de Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea îi revine unui om care iubește sportul în general și handbalul în special, care nu se împacă cu mediocritatea și care nu a rămas indiferent la rezultatele slabe ale echipei de handbal, mai ales că știa că handbalul la Râmnicu Vâlcea este foarte iubit de locuitorii acestuia. În consecință, Primarul ales, Mircia Gutău, l-a chemat pe profesorul Petre Berbecaru și i-a propus să preia conducerea clubului de handbal. Petre Berbecaru, om cu experienţă, acceptă noua provocare şi împreună cu echipă administrativă începe construcţia unei noi echipe de handbal, menită să aducă oamenii la sală, astfel ca, ușor, ușor, să readucem rezultatele Oltchimului de altădată.
După un inventar făcut de noul preşedinte cu toate problemele existente la club, i s-a prezentat Primarului Mircia Gutău o sinteză a acestora, cu care edilul a fost de acord. Primul pas a fost aprobarea unui buget minimal care să asigure realizarea proiectului.
S-a primenit lotul de jucătoare, renunțându-se la cele care erau certate cu disciplina și cu munca, fiind responsabile doar cu pretențiile, s-a schimbat conducerea tehnică și s-a asigurat un minim de condiții necesare performanței.

În noua formulă de echipă, HCM Rm. Vâlcea a început sezonul competiţional 2017-2018 având ca obiectiv clasarea în prima jumătate a clasamentului. Încet, încet s-a instaurat un climat de muncă serios și profesionist, ceea ce a condus la obținerea unor rezultate pozitive, echipa din Râmnicu Vâlcea find luată în serios de celelalte partenere de întrecere. La Vâlcea, nu se mai luau punctele de către vizitatori, iar în deplasare începeam să punem probleme inclusiv echipei CSM Bucureşti, pierzând în Capitală cu un scor rezonabil, iar la Rm. Vâlcea am cedat după un gol primit în ultimele 5 secunde. Avea să fie un semnal pentru galonata echipa bucureşteană, alcătuită din jucătoare care mai de care mai titrate, că se apropie ziua când va pierde dominaţia absolută în handbalul românesc.
Urmare a creșterii valorice a echipei se obțin rezultate foarte bune în Cupa României, unde jucăm finala și obținem dreptul de a reprezenta România într-o competiție europeană.
Toate acestea au fost posibile datorită seriozității în asigurarea condițiilor de pregătire și lucru și foarte important, a achitării la timp și integral a salariului jucătoarelor. A trecut perioada în care clubul era dat în judecată pentru neachitarea salariilor sportivelor.
Desigur că odată cu creșterea performanțelor, creșteau și cheltuielile, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea făcând eforturi serioase pentru asigurarea fondurilor necesare, mai ales că fiind un club de drept privat, condițiile de finanțare de către Primărie erau foarte dificile.

*

Sezonul 2018-2019 impunea, datorită participării într-o competiție europeană, îmbunătățirea calității lotului de jucătoare, a condițiilor de pregătire și implicit necesitatea unui buget mai mare. Lucru absolut normal, urmând deplasări în străinătate, asigurarea unor condiții minimale impuse de Federația Europeană de Handbal etc.
Prin grija Primarului și a Consiliului Local în rezolvarea acestor probleme, a fost necesar ca activitatea handbalistică să fie preluată de către clubul Primăriei – Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, club de drept public, care pe lângă secția de fotbal a preluat și echipa de handbal. Cu acest prilej, lângă echipă, pentru a se ocupa de administarea handbalistică a fost cooptat un om de sport cu experiență, Florin Verigeanu, care venea de la un club de fotbal profesionist din prima Ligă Naţională, care aparţinea tot de Primărie şi cunoștea prevederile legale și modul de obținere a fondurilor necesare. Chiar dacă nu avea ca obiect activitatea de handbal, trebuia să respecte aceleași norme financiare.
În plus, s-a desfășurat o activitate susținută de atragere a unor sponsori, care să contribuie la completarea bugetului unei echipe cu participare internatională. Lângă Primărie şi Consiliul Local, Primarul Mircia Gutău a reuşit să atragă în premieră Consiliul Județean Vâlcea, care prin demersurile Preşedintelui său, Constantin Rădulescu, convinge consilierii judeţeni să aloce sume importante pentru susţinerea echipei, înţelegând şi aceştia că la SCM se doreşte performanţă iar de RÂMNICU VÂLCEA se va vorbi din nou în Europa. Conducerea clubului reuşeste să atragă şi multe firme private, printre care Annabella/Râureni, Diana, Auto Italia, Damila, Fortuna, Farmaciile Băjan, Carrefour, Diangi, Antares și altele, care aduc un aport serios în susținerea cheltuielilor clubului.
Spre bucuria noastră, faptul că meci de meci se joacă cu sala plină confirmă faptul că vâlcenii apreciază activitatea clubului, apreciază calitatea jocului echipei și ne confirmă că ceea ce am făcut este bine și pe placul lor. De fapt, acesta este scopul nostru!

Și spectacolul a început cu o formidabilă lovitură în handbalul românesc. SCM Rm. Vâlcea învinge în SUPERCUPA ROMÂNIEI pentru prima dată pe CSM Bucureşti, într-o finală de vis, o finală care va rămâne în mintea tuturor iubitorilor de handbal ca una din cele mai frumoase şi spectaculoase partide de handbal feminin din toate timpurile. Timpurile se vor schimba. Mai repede decât şi-ar fi imaginat unii sau alţii, apare o nouă forţă în handbalul romanesc, SCM RÂMNICU VÂLCEA!
Rezultatele continuă să crească și spre suprinderea tuturor, sezonul 2018-2019 aduce în Rm. Vâlcea titlul de campioană a României, după o pauză de 6 ani de la dispariția Oltchimului și implicit și participarea în Liga Campionilor. Publicul din Râmnicu Vâlcea poate scanda din nou: „Ce vreți voi vâlcenilor, Liga Campionilor!”
Acest rezultat este fantastic, mai ales că echipa îl obține într-o competiție în care se întrece cu cel puțin cinci-şase cluburi cu bugete net superioare celui de care dispune SCM Râmnicu Vâlcea. Printre acestea, amintim pe CSM București, Corona Brașov, Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița (2 milioane de euro numai de la Consiliul Județean Bistrița), Dunărea Brăila etc. Dacă amintim că din bugetul de care dispunem se investește cu chibzuință și în secția de fotbal, cu multe grupe de copii și juniori (340 copii legitimaţi) grupe care beneficiază de instruire calificată, echipament şi participare gratuită în competitii. Aceste grupe produc elemente pentru fotbalul de performanță mai multe și mai valoroase decât ale multor centre cu tradiție din România, putem spune că banii sunt cheltuiți cu multă chibzuință și responsabilitate.
Din păcate, pe plan internațional, echipa noastră, după ce elimină echipa turcă Kastamonu, pică la tragerea la sorţi cu o echipă foarte puternică din Danemarca, Ikast Herning. Lipsa experienţei internaţionale se vede la jucătoarele noastre, care sunt depăşite de experimentatele daneze, care vor ajunge de altfel în semifinalele competiţiei. Acest lucru nu ne-a demobilizat, ci dimpotrivă, ne-a mobilizat şi toată atenţia s-a mutat pe meciurile din campionat şi Cupa României, iar la sfârşitul campionatului 2018-2019, SCM RM. VÂLCEA era noua campioană a României!
În Cupa României, echipa pierde în mod nemeritat finala disputată cu CSM Bucureşti.

*

Campionatul 2019-2020 trebuia să fie pentru echipa noastră un campionat al confirmării rezultatelor din anul precedent. O misiune grea, ţinând cont că CSM Bucureşti se întăreşte considerabil, rănită în orgoliul ei. Lucru normal, la ce investiţie se face acolo. Dar vorba aceea, nu-i de ajuns să ai bani, trebuie și să ştii ce să faci cu ei. Pe lângă CSM Bucureşti, mai multe echipe se întăresc cu achiziţii de seamă, astfel că Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, Corona Braşov, Gloria Bistriţa devin echipe cu pretenţii la podium.
Nici noi nu stăm cu mâinile în sân şi ne întărim unele posturi. Apar la echipă Batinovic, Gonzalez, Liscevic, Norgaard, Trifunovic, transferuri care s-au dovedit foarte bune. Conducerea clubului reușește și anul acesta să aducă lângă echipă firme care vor susține financiar activitatea echipei. Alături de Annabella/Râureni, Diana, Antares, Farmaciile Băjan, Damila, Fortuna, Carrefour se alătură firme care își vor asocia imaginea de rezultatele echipei noastre. Astfel, apar Nurvil, Boromir, Diangi și altele.
Participarea echipei de handbal în Liga Campionilor ridică însă noi probleme clubului, datorită unor standarde ridicate impuse de către Federația Europeană de Handbal, mai ales pentru sălile în care se desfășoară competiția.
Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, proprietate a MTS, nu mai îndeplinea condițiile necesare, iar proprietarul nu are bani să o igienizeze cel puțin, ca să nu mai vorbim de reparații și modernizări. Vestiarele nu asigură standardele de igienă impuse, iluminatul este vechi și insuficient, nu asigură numărul de lucși necesar desfășurării competițiilor, acoperișul este compromis și când plouă apa se infiltrează în incinta sălii, ca să nu mai vorbim despre logistica necesară desfășurării competițiilor.
În aceste condiții, Primăria face eforturi deosebite pentru a prelua acest obiectiv, ca să poată investi în modernizarea lui. Spre bucuria noastră, a tuturor, se aprobă trecerea Sălii Traian în patrimoniul Municipiului, iar Primăria o dă în administrare clubului nostru.
Se trece imediat la modernizarea acestuia, făcându-se o ierarhizare a urgențelor impuse de desfășurarea jocurilor. Se schimbă mai întâi iluminatul, se modernizează vestiarele, se modernizează spațiile obligatorii din caietul de sarcini al EHF (sală conferinţă, sala VIP, camera pentru observator etc) se asigură logistica necesară, se modernizează toate birourile care deveniseră insalubre, iar în final se dau jos tribunele metalice inutile și inestetice.
La primele jocuri din Liga Campionilor, Federația Europeană de Handbal a trimis, în afara observatorului de joc și un observator de marketing, venit special pentru a se asigura că Sala Sporturilor Traian se ridică la nivelul competiției.
Putem spune cu mândrie că la toate jocurile pe care echipa noastră le-a disputat acasă, delegații EHF au avut numai cuvinte de laudă la adresa clubului nostru, pentru modul cum au fost organizate aceste jocuri, precum şi faptul că au fost plăcut impresionaţi de atmosfera pe care acest public fantastic o creează la meciuri.
Ca o concluzie, nu numai oaspeții noștri, echipele care ne vizitează, dar și componentele echipe noastre rămân plăcut suprinse de schimbările survenite. Rapoartele efectuate, investițiile, modernizările au necesitat cheltuieli considerabile, absolut necesare, suportate din bugetul clubului.
Campionatul 2019-2020 este foarte bun pentru echipa noastră, chiar dacă din nefericire apar şi unele accidentări, care fac ca jucătoare importante să stea pe margine mai mult timp (Fernandez, Da Silva, Băcăoanu).
Ritmul este infernal cu meciuri multe, timp de refacere minim, ca să nu mai punem la socoteală meciurile şi deplasările din Champions League.
Pentru a doua oară consecutiv, SCM Rm. Vâlcea termină campionatul pe locul I, luând din nou faţa echipei CSM Bucureşti.
Pe plan internațional, SCM Rm Vâlcea se califică în sferturile de finală a Champions League, meciuri care din păcate nu se mai dispută din cauza pandemiei. SCM RM. VÂLCEA este însă între primele opt echipe din Europa!
Câți dintre suporteri s-ar fi gândit că o să ajungem aici, în vârful ierarhiei, într-un timp aşa de scurt? Targetul nostru a fost să urcăm an de an, iar obiectivul a fost să umplem Sala Sporturilor, ca pe vremuri. Dacă realizăm aşa ceva, înseamnă că noi, cei din conducerea clubului, ne-am făcut treaba pentru care am fost puşi acolo şi vă mulţumim că aţi fost şi sunteți alături de noi.
Sigur că sunt şi cârcotaşi politici, cărora nu le cad bine rezultatele echipei şi care spun că dacă se va schimba conducerea administrativă a oraşului, vor schimba conducerea clubului, aducând profesioniști, pentru că ei vor performanţă.
Dacă n-ar fi penibili, ar fi hazlii. Ce performanţă mai vrei? De doi ani suntem campioana României, jucăm în Champions League. Dacă nu stiţi, asta este cea mai importantă competiţie din Europa. Suntem în primele opt echipe din Europa, pentru că nu s-au mai disputat sferturile de finală. Era posibil să fim şi mai sus.
Dar, probabil aţi vrea să duceţi această echipă într-un campionat interstelar!! Noi nu putem asta. Vă lăsăm pe voi, când veţi conduce acest club.
Oricum sunteţi nehotărâţi. Odată spuneţi că veţi tăia finanţarea echipei, că de ce să dai bani la sport, odată spuneţi că vreţi performanţă, nu ce este acum la acest club.
Acestea au fost posibilităţile noastre manageriale şi ne cerem scuze dacă nu întotdeauna am fost la înălţime. Noi suntem oameni şi mai şi greşim. Oricine poate face mai mult este invitat să vină în locul nostru, pentru că nu ţinem de scaune. Pentru că, la ce promisiuni aţi făcut în această campanie, cu siguranţă Râmnicu Vâlcea nu va mai face parte din oraşele de pe Pământ, ci cu siguranţă va fi în altă galaxie, una net superioară omenirii.
Noi mulţumim oamenilor din Râmnicu Vâlcea și din țară, care iubesc această echipă şi care au fost şi sunt alături de noi. Mulţumim galeriilor care ne susţin necondiţionat şi care mereu sunt alături de fetele noastre.
• Conducerea SCM Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Handbal