Ghinion maxim! Municipalele au pierdut la un gol meciul de la Roman


HCM• în urma acestui rezultat (31-30), echipa antrenorului Dumitru Muşi se îndepărtează de zona play-off-ului

După o pauză de două săptămâni, prilejuită de acțiunea echipei naționale, Liga Națională s-a reluat cu meciurile din cadrul etapei a IX-a. Jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea au avut de disputat un meci extrem de dificil, pe terenul moldovencelor de la HCM Roman. Chiar dacă porneau cu prima șansă în meciul de duminică, gazdele au avut mult de tras în fața aprigelor râmnicene. Echipa antrenorului Dumitru Muși s-a dovedit neașteptat de arțăgoasă și a pus multe probleme pe terenul mai titratei grupări din inima Moldovei. Jucătoarele noastre au oferit o replică bună în fața gazdelor și au jucat mult timp de la egal la egal cu ocupanta poziției a cincea în Liga Națională înaintea acestei etape. După un început foarte echilibrat, în preajma minutului 20, HC Municipal avea un avantaj de două goluri în fața Romanului, scor 10-8. Ușor-ușor, moldovencele au echilibrat partida și au restabilit egalitatea, tabela indicând 12-12 în minutul 25. Rezultatul de egalitate persista și peste trei minute, cele două echipe aflându-se la cota 28 goluri marcate. Ultimele momente din primul mitan nu au fost însă favorabile fetelor noastre, gazdele reușind să marcheze de două ori fără să mai primească vreun gol. Așa s-a făcut că, la pauza întâlnirii, HCM Roman a intrat în avantaj, scor 16-14.

Vâlcea putea obține măcar un punct în repriza a doua, dar a fost lipsită de șansă

Timpul petrecut la „cabine” s-a dovedit un sfetnic bun pentru vâlcence, acestea îndreptând repede „tunurile” spre poarta gazdelor. Apărarea Romanului a început să se clatine tot mai serios, HC Municipal oferind senzația că poate întoarce soarta partidei. În minutul 42, moldovencele conduceau la un gol diferență (scor 22-21), pentru ca, în minutul 48, acesta să devină din nou egal, 25-25. Lipsite de șansă, vâlcencele au ratat inexplicabil câteva faze în ofensivă, iar romașcanele le-au pedepsit pe contraatac, în minutul 51, tabela indicând scorul 28-26. Elevele antrenorului Dumitru Muși au continuat să își joace ultima carte până la expirarea timpului regulamentar, acestea fiind foarte aproape de a smulge un punct de pe un teren unde puține echipe au reușit să obțină rezultate pozitive. În cele din urmă, prin prisma șansei de care au avut parte și, de ce să nu o recunoaștem, a omogenității superioare a lotului gazdelor, acestea din urmă au reușit să își treacă în cont succesul. Chiar dacă a fost o victorie cât se poate de chinuită, la un singur gol diferență (scor 31-30), Romanul a învins Vâlcea și a trimis HCM-ul de la poalele Capelei tocmai pe locul al unsprezecelea în ierarhia Ligii Naționale. În acest moment, HC Municipal are opt puncte acumulate după primele nouă runde trecute din acest sezon. Echipa noastră se află la două „lungimi” în spatele formației care ocupă ultima poziție ce permite accesul în play-off, în acest caz fiind vorba despre Cetate Deva (locul opt, zece puncte).

Urmează un joc lejer la Târgu Mureș

Pentru a nu se îndepărta de obiectivul trasat de con­ducerea clubului pentru acest sezon, ocuparea uneia dintre primele opt poziții, HC Municipal are nevoie urgentă de puncte. Iar cel mai bun prilej pentru aducerea unui „balon de oxigen” în rândul elevelor lui Dumitru Muși este reprezentat de jocul din etape următoare. Atunci, în data de 26 octombrie, vâlcencele vor evolua din nou în deplasare, pe terenul nou-promo­vatei Mureșul Târgu Mureș. Duelul din inima Ardealului ar trebui să nu le pună prea multe probleme fetelor noastre, dată fiind situația extrem de delicată cu care se confruntă târg-mureșencele. Deși au trecut nouă etape din actuala ediție a Ligii Naționale, gazdele par­tid­ei de duminică nu au reușit să acumuleze nici măcar un punct în clasament, cedând în toate meciurile. Așa­dar, municipalele au o ocazie foarte bună de a acumula puncte prețioase și de a se încărca cu moral de pe terenul „lanternei roșii”, șansă care nu trebuie irosită!

Rezultatele etapei a IX-a

Corona Braşov – Dunărea Brăila 28-21
SCM Craiova – Mureşul Târgu Mureş 25-21
CSM Ploieşti – Universitatea Cluj 31-28
HCM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea 31-30
Universitatea Constanţa – HC Zalău 26-23
Cetate Deva – Unirea Slobozia 31-29
HCM Baia Mare – CSM Bucureşti 24-21

Programul etapei a X-a

Miercuri, 22 octombrie
HC Dunărea Brăila – HCM Baia Mare
Sâmbătă, 25 octombrie
SCM Craiova – CSM Ploieşti
HC Zalău – Corona Braşov
Duminică, 26 octombrie
Mureşul Tg. Mureş – HCM Rm. Vâlcea
Unirea Slobozia – Universitatea Constanţa
Universitatea Cluj – Cetate Deva
CSM Bucureşti – HCM Roman

Clasament Liga Naţională: HCM Baia Mare 24p, SCM Craiova 24p, Corona Braşov 22p, CSM Bucureşti 20p, HC Dunărea Brăila 18p, HCM Roman 17p, HC Zalău 12p, Cetate Deva 10p, Unirea Slobozia 9p, CSM Ploieşti 9p, HCM Râmnicu Vâlcea 8p, Universitatea Neptun Constanţa 6p, Universitatea Alexandrion Cluj 5p şi Mureşul Târgu Mureş 0p.
*primele opt locuri asigură calificarea în play-off