George FILIP: UNIREA NEAMULUI
Publicăm, astăzi, o poezie scrisă de prietenul cotidianului nostru, George Filip, cu prilejul aniversării a 163 de ani de la momentul istoric al înfăptuirii unirii dintre Țara Românească și Moldova.
Venim din timp, bătuți de patru vânturi
Şi ne-am oprit ca daci şi ca romani
Pe-un colţ de rai cât inima de mare,
Unde trudim de peste două mii de ani.
Am pus Carpaţii piept către vântoase.
Tisa şi Nistrul – leagăn de pământ.
Ceahlăul demn veghează către Mare
Iar plaiul l-am stropit cu mirul sfânt.
…Şi curse Dromihete printre Crişuri,
Iar Decebal s-a dus la zei – neviu,
Gelu şu Glad… Monumerut zidiră
Cetăţi de mărturii, spre mai târziu.
L-am dat pe Doja, împărat gheenei,
Români, ca Horea, Cloşca şi Crişan.
Ştefan, Mihai şi Ţepeş ne-nduratul,
Urcat-au demni pe-al timpului noian.
Pe Cuza l-am dorit, şi-am vrut Regatul.
Când Eminescu spunem – rostim steag.
În Voroneţul nostru cântă cerul
Şi e Bălcescu tunet – nu pribeag.
Toţi stră-străbunii noştri-au ars în torţe
Pe-altarul demnităţii de români.
Noi nu cu arma crimei, sau cu intrigi
Destinului de neam i-am fost stăpâni.
Dar n-au ştiut, sărmani… străbunii noştri
Că s-or corci-ntre noi – progenituri,
Care ne vând oricând, pe-arginţii Iudei,
Neo-marxiștii cei sperjuri.
De-o vreme Ţara-şi rostuie destinul.
Cei bravi transpiră, laşii trag de sfori.
De prin clopotniţi Domnul cerne pacea
Şi-o vând la negru – foştii vânzători.
Chiar printre cei departe de obârşii
Se poartă hâzi, români ce-au fost frumoşi.
Ei duc sărutul Iudei până-n cruce
Şi-i iartă lumea… pe aceşti leproşi
Că şi păcatu-i din Dumnezeire,
Mileniu-acesta nou ne vrea de fraţi,
Deci să ietrăm greşiţilor – greşeala,
C-au fost cu semn sperjur, stigmatizaţi.
UNIREA oameni – crucea demnităţii,
Ne face să-i fim Ţării un prinos.
Români rostim, livezi vedem, în pârguri;
UNIREA noastră e UN NEAM FRUMOS!
• Ianuarie – 2022, la Montreal (Canada)